Peste 900 de şoferi vitezomani, sancţionaţi de poliţişti. 15 au rămas pietoni

Peste 950 de sancţiuni au fost aplicate de poliţiştii bistriţeni în urma unei acţiuni judeţene care a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză. De asemenea, poliţiştii au reţinut 15 de permise de conducere, pentru depăşirea vitezei maxime legale admise cu mai mult de 50 km/h, anunţă inspectorul Antonela Gorgan, purtător de cuvânt al IPJ BN. Mai mult, au fost constatate un număr de 17 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Potrivit sursei citate, în perioada 7 – 14 aprilie a.c., poliţiştii rutieri bistriţeni au derulat o acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză, în contextul verificărilor organizate la nivel naţional.

Poliţiştii continuă acţiunea şi în intervalul 15-21 aprilie a.c., când la nivel european se desfăşoară operaţiunea „SPEED”, pe teritoriul tuturor celor 27 de state membre. Activitatea se înscrie în calendarul Organizaţiei Poliţiilor Europene – T.I.S.P.O.L, pentru anul 2013.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5