Pietonul mort e de vină
Un bătrân de 78 ani, din Ciceu Mihăieşti, şi-a pierdut viaţa în urma unui accident de circulaţie petrecut vineri seara, pe DN 17. Ioan C. s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis, fără să se asigure, fiind surprins de maşina condusă de Lenuţ B. (61 ani) din Rodna.
Din accident a rezultat rănirea gravă a pietonului, care a fost transportat la Spitalul Municipal Dej, şi apoi la Spitalul Clinică I Cluj-Napoca, însă ulterior acesta a decedat. Potrivit IPJ BN, în cauză s-a întocmit dosar penal.
Sâmbătă dimineaţa, un alt pieton a fost accidentat la Salva. Din fericire, George S. (22 ani) a fost doar rănit uşor. Tânărul care se deplasa în calitate de pieton pe partea stângă a părţii carosabile, a fost accidentat de o autoutilitară condusă de Daniel D (31 ani) din Năsăud. Şoferul a părăsit locul accidentului, fiind identificat ulterior în urma investigaţiilor. Atât conducatorul auto cât şi victima accidentului au fost testați cu aparatul alcooltest, pietonul fiind cel care consumase alcool (0,49mg/l alcool pur în aerul expirat).
Citiţi şi:
- A ferit pietonul şi a intrat în şanţ
- Un bărbat de 60 de ani, din Bistrița și-a pierdut viața, pe drumul de centură din Bistrița! A fost accidentat de un autovehicul condus de un șofer care ar fi consumat alcool
- Pietoni “pe şapte cărări”, victime sigure
- Pieton accidentat între localităţile Uriu şi Reteag
- Minor accidentat în localitatea Prundu Bârgăului
Adaugă comentariu nou