PNL Bistriţa cere excluderea din partid a lui Ioan Turc

Gelu Muthi, preşedintele PNL Bistriţa, a anunţat, vineri, că Biroul Permanent Municipal a cerut excluderea din partid a lui Ioan Turc, fost lider al filialei judeţene. Reacţia reprezentanţilor partidului vine în urma apariţiei televizate a acestuia, în care ar fi vorbit în „numele” partidului, susţin reprezentanţii PNL, prezentându-şi opţiuni care contravin flagrant cu politica internă a PNL.

Liderii PNL au mai precizat că Ioan Turc a lăsat organizaţia judeţeană în datorii de circa 1,4 miliarde lei, acumulate în campania electorală pentru alegerile parlamentare, când Turc a candidat pentru un mandat de deputat in Colegiul1. Liberalii susţin că Turc nu şi-a achitat obligaţiile fianciare faţă de anumite instituţii mass-media, iar un post local de televiziune a dat în judecată organizaţia judeţeană a PNL.

În aceste condiţii, ,, Acum două-trei săptămâni, Biroul Permanent Municipal a cerut excluderea din partid a lui Ioan Turc. Urmează termenul de contestaţie”, a mai afirmat Gelu Muthi.

Şi liderul interimar al organizaţiei judeţene PNL, Ioan Ţintean a criticat atitudinea şi declaraţiile lui Ioan Turc. Ţintean a mai spus că această propunere de excludere nu este o ,,mişcare" premeditată pentru a-l împiedica pe Ioan Turc să se înscrie în cursa pentru preşedinţia organizaţiei judeţene a PNL, care va fi organizată, undeva, în intervalul 30 ianuarie-16 februarie.

,,Nu mai vreau să duc această formulă de interimat, şi mi se pare o prostie. Deocamdată, nu cred, nu ştiu dacă îmi depun candidatura. (…) Nu ştiu dacă cineva renunţă la un salariu de aproape 90 de milioane pentru a fi preşedintele unui partid de opoziţie (n.r.- Ţintean face referire la Ioan Turc care a preluat de curând şefia Registrului Comerţului). Hai să nu fim naivi!”, a declarat Ioan Ţintean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5