PNL va merge pe liste proprii la alegerile din Sîngeorz-Băi şi Beclean, PSD a fost de acord

Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Ţintean, a declarat că liberalii vor merge pe liste proprii la alegerile locale din Sîngeorz-Băi şi Beclean din 2012, şi că social-democraţii au fost şi ei de acord cu această situaţie.

,,La Sîngeorz- Băi, dacă domnul Roland Venig (n.r. –primar Sîngeorz-Băi) va accepta să fie viceprimar, vom menţine echipa, dacă nu acceptă, atât domnul Roland Venig de la PSD, cât şi Maxim Pop de la PNL (n.r. - viceprimar Sîngeorz-Băi) vor candida. Amândoi sunt cotaţi foarte bine în sondaje.

Dacă Roland Venig (PSD) şi Maxim Pop (PNL) intră în turul doi, fiecare cerşim voturi de unde putem. Dacă intră unul dintre candidaţii PSD sau PNL în turul doi, fiecare ne vom susţine reciproc.

Şi eu, şi Radu Moldovan, ştim de această problemă de la Sîngeorz-Băi. Sper ca Venig şi Pop să aibă înţelepciunea să colaboreze bine, să-şi bea amândoi cafeaua cum fac în fiecare dimineaţă şi apoi, când vor intra în cursa electorală, fără jigniri, fără acuze, să lupte pentru voturi.

Este posibil să avem doi candidaţi şi în Beclean. Dacă Nicolae Moldovan (n.r. – primar Beclean) doreşte să fie susţinut în continuare de UDMR, putem intra şi noi liberalii în cursă cu un candidat”, a anunţat deputatul PNL.

El a explicat că în ceea ce priveşte oraşul Sîngeorz-Băi, decizia a fost luată după ce au fost studiate sondajele de opinie. În localitatea Beclean, în condiţiile în care în Consiliul Local există deja o majoritate PSD-UDMR, pentru a obţine măcar un post de viceprimar, liberalii trebuie să intre în cursă şi să îl contracandideze pe actualul edil PSD Nicolae Moldovan.

Bătălia ,,sondajelor” pentru Primăria Bistriţa

Adevărata bătălie între PSD şi PNL pentru desemnarea candidaţilor se va da pentru Primăria Bistriţa. Pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, lucrurile sunt clare: PNL va susţine candidatul PSD, respectiv pe actual lider judeţean, deputatul Radu Moldovan.

,,La Primăria Bistriţa nu am dat nici un verdict. Aţi văzut că doar la nivelul Consiliului Judeţean ne-am exprimat susţinerea pentru liderul PSD, Radu Moldovan, care îşi doreşte această funcţie, şi care are 30 de primari cu primării mari, eu am de abia 10, deci nu am posibilitatea să îl înving pe Radu Moldovan pe orice logică”, a afirmat deputatul PNL Ioan Ţintean.

Pentru stabilirea candidaţilor pentru funcţiile de primar de municipiu reşedinţă de judeţ, protocolul USL prevede ca decizia finală să fie luată în urma unui sondaj de opinie, care va stabili care dintre candidaţii propuşi de partidele componente are cea mai ridicată intenţie de vot.

Până în acest moment, PSD a ieşit pe piaţă cu un sondaj de opinie, care îl plasează în poll-position pe Ovidiu Creţu, dar actualul edil a Bistriţei nu a confirmat, în mod oficial, înscrierea în cursă, iar liberalii se află în faza selecţiei.

În sondajul PNL, consilierul municipal, Andrei Rusu, este cel mai bine cotat, dar liderul judeţean Ioan Ţintean promite o candidatură surpriză care va fi deconspirată abia în luna mai.

Ţintean a refuzat să dea nume, a precizat doar că este un vechi simpatizant PNL.

,,La Primăria Bistriţa, eu tot vă spun că am o rezervă a mea, pe care, dacă până în luna mai nu o aduc în faţa dumneavoastră, atunci situaţia se complică.

Andrei Rusu, la ora aceasta este în poll-position şi eu îmi manifest încrederea că în luna mai, când va fi sondat Andrei Rusu, vom pune la numărătoare, câte voturi are Andrei Rusu şi câte voturi are Ovidiu Creţu. Dacă e mai bun Ovidiu Creţu, vă confirm că domnul Andrei Rusu va fi viceprimar, iar dacă Andrei Rusu îl va învinge în sondaje pe Ovidiu Creţu, atunci vor hotărî.

Eu sper în continuare să vin în luna mai cu acea surpriză care, în opinia mea va lua 70-75% din voturi din prima, şi atunci Ovidiu Creţu va alege. Deocamdată, acea persoană nu poate candida, este un simpatizant PNL tradiţional, vechi”, a precizat Ţintean.

Exclusă colaborarea cu PDL

Potrivit protocolului USL, organizaţiile locale PSD, PNL şi PC trebuie să organizeze uniuni similare şi la nivel local. Termenul expiră în 5 martie.

Pe baza acordului semnat, se exclude orice fel de colaborare cu PDL la nivel local şi se numesc viceprimari, acolo unde se constituie noile majorităţi.

În judeţul nostru, trebuie schimbate majorităţile din consiliile locale din Silivaşu de Câmpie şi Ciceu Giurgeşti.

,,Am făcut o inventariere a localităţilor şi trebuie schimbate majorităţile în consiliile locale din două comune, Silivaşu de Câmpie şi Ciceu Giurgeşti. Vom pune un viceprimar PSD în comuna Silivaşu de Câmpie şi un viceprimar PNL în comuna Ciceu Giurgeşti. Acolo majorităţile stau într-un singur om, şi nu există reacţii de la PSD şi PNL că nu se doreşte schimbarea majorităţii”, a spus liderul judeţean PNL Ioan Ţintean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5