Podul de la Luşca, funcţional până la sfârşitul acestui an
Lucrările de edificare a podului cu o bandă de circulaţie de la Luşca continuă într-un tirm susţinut. Administraţia locală năsăudeană a prelungit cu încă 60 de zile durata de execuţie, astfel că acesta va fi funcţional, potrivit primarului Mircea Romocea, până la sfârşitul anului.
Investiţia este finanţată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, şi are o valoare de aproximativ 3,1 milioane lei. Firma care şi-a adjudecat contractul de execuţie este Dimex Company, în asociere cu o firmă din Spania, pentru expertiză.
***
În această toamnă, lucrările de modernizare a celor patru străzi se vor finaliza
Administraţia năsăudeană are în derulare un alt proiect important de infrastrucrură rutieră, derulat prin fonduri guvernamentale, care vizează asfaltarea celor 4 străzi - Mihai Eminescu, Horea, Valea Caselor şi Găgi. Este vorba de o reţea de 4,1 kilometri, valoarea investiţiei depăşijnd 6 milioane lei.
Până în prezent, au fost finalizate lucrările de modernizare pe str. Mihai Eminescu şi Horea, pe Valea Caselor stadiul de execuţie a dăpăşit 90%, în lucru fiind deja şi str. Găgi. Potrivit primarului Mircea Romocea, execuţia lucrărilor se va încheia la finele acestei luni sau în prima decadă a lunii viitoare.
Citiţi şi:
- Podul rutier de la Luşca va fi funcţional de la mijlocul lunii decembrie
- Lucrările la podul de la Luşca, reluate! Investiţia se va finaliza în luna mai!
- Năsăud: Au început lucrările de construire a podului rutier de la Luşca!
- Primarul Mircea Romocea: Sperăm să finalizăm, în această vară, modernizarea celor 4 străzi şi podul rutier de la Luşca. Începem asfaltarea pe Valea Caselor!
- Lucrările de construcţie la podul de la Luşca debutează săptămâna viitoare
Adaugă comentariu nou