Poetul şi Securitatea

Poetul în toate timpurile şi la toate popoarele reprezintă Libertatea Omului – ca necesitate înţeleasă , vorba lui Engels şi Marx! Poetul prin esenţa sa cosmică, ca Cetăţean al Cosmosului în lupta continuă, de o viaţă – pentru oameni, pentru cei mulţi cu Sistemul, dictatorial, inchizitorial terestru.

Şi noi cosmopoeţi fiind, ne-am izbit de Zidul Întunecat al Sistemului, chiar şi Comunist –Socialist în care credem din convingere, nefiind membri PCR intrând ca suspecţi tineri şi neliniştiţi în vizorul, atenţia şi excesul de zel şi de ignoranţă al Securătăţii. Spusa lui Bacovia, “căci tuturor, păream puţin suspect” – se verifică pentru a cîta oară, în istorie?! Condiţia poetului adevărat, a geniului este condiţia Crucificatului Temporal şi Social şi nu numai!

Dar să derulăm filmul faptelor. În anul 1982 – ne-au apărut în revista “Tribuna” din Cluj – un grupaj de poeme printre care şi cel intitulat : “9 Elefanţi mov”!

Comentînd la postul de radio “Europa Liberă” – “revista presi româneşti” – scriitoarea Monica Lovinescu a făcut nişte asociaţii de idei paradoxale cum că cei 9 Elefanţi mov – sunt cei 9 membrii ai Comitetului Central al PCR. Eu făceam o nevinovată aluzie la un număr mitic din filosofia hindusă apoi versul “ am încredere în memoria elefanţilor mov/ ce îmi va elibera Viza de ieşire spre hotarele ţării lor” a fost tradusă la microfon ca refuz al autorităţilor comuniste române de a-mi elibera paşaport şi viza de plecare din ţară în lumea occidentală civilizată, noi ne refeream la Eliberarea de reîncarnare şi accederea în Nirvana.

A doua zi securitatea îmi bătea la porţi! De dimineaţă, fără ordin de percheziţie, deşi tatăl meu era ofiţer activ, colonel în armata română –mi-au răscolit biblioteca şi casa, luînd cu ei mai multe manuscrise!

După 1990 – am aflat că dosarul meu era realizat şi aproape de a fi trimis în instanţă! Dar au mai cerut o expertiză filosofică de la un profesor universitar de la Facultatea de Filologie din Bucureşti spre a descoperi el eventuale mesaje subversive!

Săptămînal, eram chemat la Securitate să dau declaraţii eram chestionat, hărţuit psihic –fizic, de nişte semidocţi şi ignoranţi zeloşi, văzînd în orice cetăţean român “un duşman al poporului”! Credem că sufereau de o posibilă “nevroză securistă”, de mania persecuţiei!

Norocul nostru, destinul nostru a fost că acel profesor universitar după lectura “poemelor miloşiene subversive” a dat verdictul: Lăsaţi-l, tovarăşi, în pace că tînărul acesta este un Geniu Poetic, urmaşul lui Eminescu, cu care poporul român se va mîndri în Viitor! Mărturisesc că încerc să dau de numele şi adresa din Bucureşti a acestei persoane spre a-i mulţumi, chiar şi acum după trecerea unor ani!

Deasemenea, intenţionez să fac o cerere la CNSAS spre a-mi vedea dosarul şi turnătorii ce îmi rîdeau în faţă şi mă înjurau securistic prin spate! În rest – Dumnezeu Extraterestrul să le ierte păcatele!

Noi i-am iertat Isusian dar nu i-am uitat!

Ce amărăciune şi revoltă să-i vezi pe vechii torţionari securişti, lătrăii de partid de ieri şi de azi – cei cu pistolul la brîu – azi cu Crucea de gît! În România, din păcate Punctul 8 din Declaraţia de la Timişoara a rămas virtual la nivelul intenţiilor!

O, tempora,

O, mores!...

No comment!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5