Poliţia bistriţeană a lansat campania de prevenire a furturilor din autoturisme

Pe parcursul lunilor aprilie şi mai a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa- Năsăud va desfăşura o campanie preventivă, al cărei scop îl constituie informarea populaţiei cu privire la furturile din autoturisme, precum şi modalităţile de prevenire a acestora.

Principala cauză a furtului din autoturisme este neglijenţa proprietarilor, care nu adoptă o atitudine preventivă, îşi lasă maşinile neasigurate şi cu cheile în contact, iar în interiorul acestora, la vedere, bunurile de valoare: genţi, poşete, serviete, portmonee, telefoane mobile, tablete, GPS-uri (sau suportul de GPS care conduce la ideea că aparatul e în torpedo), obiecte care constituie o mare tentaţie pentru hoţi.
În această perioadă, poliţiştii bistriţeni vor fi prezenţi cu recomandări preventive în parcări, staţii de alimentare cu carburanţi, spălătorii auto, şcoli de şoferi, magazine de piese auto, târguri auto, dar şi în zonele centrale aglomerate (zona pietonalului, a băncilor şi a magazinelor).
De asemenea, voluntarii poliţiei vor identifica autoturisme, susceptibile a fi prădate de hoţi, şi vor realiza fotografii cu bunuri lăsate la vedere în autoturismele din municipiul Bistriţa, urmând ca acestea să fie mediatizate ca modele ilustrative de "aşa nu!”

***
Dat fiind faptul că în majoritatea cazurilor autorii profită de neglijenţa manifestată de către proprietari în ceea ce priveşte asigurarea bunurilor personale, respectiv autovehicule lăsate neasigurate şi cu cheile în contact, poliţiştii vă sfătuiesc să ţineţi cont de următoarele recomandări:

 de fiecare dată când părăsiţi autoturismul, nu lăsaţi la vedere obiecte de valoare care atrag interesul din partea hoţilor (genţi de voiaj, poşete, borsete, genţi tip "Diplomat", aparatură electronică etc.);
 dacă locuiţi la casă, parcaţi-vă autoturismul în curte sau în garaj şi asiguraţi-l corespunzător;
 nu părăsiţi autoturismul lăsându-l cu cheile în contact, deoarece constituie o bună “invitaţie” pentru hoţi;
 contactaţi firme specializate în comercializarea şi instalarea unor sisteme de alarmare, antifurt, pentru autoturisme, sisteme care odată activate descurajează infractorii şi realizează siguranţa autoturismelor;
 asiguraţi-vă autoturismele prin încuierea uşilor şi a geamurilor;
 nu lăsaţi în autoturism documente, obiecte personale, sau ale autoturismului, pentru că acestea pot fi folosite de infractori;
 parcaţi numai în locuri bine iluminate, sau în locuri unde autoturismele pot fi observate în permanenţă, nu în locuri izolate;
 manifestaţi vigilenţă şi spirit civic în cazul în care aţi luat la cunoştinţă despre săvârşirea unor astfel de fapte, prin alertarea poliţiei la numărul de urgenţă 112!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5