Poliţie
|
Vineri, la ora 17.40, Traian D. de 58 ani, în timp ce conducea în Mureşenii Bîrgăului un autoturism BMW, din cauza nepăstrării distanţei corespunzătoare şi a consumului de alcool a colizionat din... |
Miercuri poliţiştii din comunna Dumitriţa au organizat o acţiune pentru combaterea faptelor ilegale pe linie silvică. Cu această ocazie, poliţiştii au aplicat 3 sancţiuni contravenţionale conform... |
|
Joi, la ora 20.30 în Năsăud pe strada Grănicerilor, a fost identificat în trafic Daniel M. de 19 ani, în timp ce conducea fără a poseda permis de conducere un autoturism marca Ford Fiesta... |
Joi, la ora 17.30, în municipiul Bistriţa strada Năsăudului, conducătorul auto Ioan D. de 34 de ani din Bistriţa, în timp ce conducea un autoturism marca VW Golf l-a surprins şi accidentat pe Pompei... |
|
Miercuri, între orele 10.00 – 14.00, poliţiştii din Dumitra au organizat o acţiune pe linie de circulaţie rutieră pe DN 17 C. Cu această ocazie l-au depistat în trafic pe Ionuţ M. de 32 de ani în... |
Ieri, la ora 3.00, a fost oprit în trafic pe strada Grănicerilor din Năsăud, Petru B. de 32 de ani din localitatea Săcel, judeţ Maramureş, în timp ce conducea un autoturism Mazda, fiind sub... |
|
Miercuri, la ora 17.58, în localitatea Cristeştii Ciceului, conducătorul auto Emilian P. de 48 de ani din localitatea Cociu, în timp ce conducea un autoturism Dacia Solenza, datorită neatenţiei a... |
În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din Sîngeorz- Băi a fost identificată autoarea unui furt comis în 28 decembrie din locuinţa părţii vătămate, Ana Maria C. Aceasta este Nicoleta C. de... |
|
În noaptea de Bobotează, la ora 3.30, pe strada Eroilor din Bistriţa, Daniel H. în timp ce conducea un autoturism Dacia 1310 aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice (0,94 mg/l) a părăsit... |
Luni, la ora 16.45, poliţiştii bistriţeni au fost sesizaţi despre faptul că în incinta unui hypermarket din municipiu a fost depistată o persoană care a sustras bunuri. La faţa locului s-a deplasat... |
|
Luni, la ora 23.45, pe DJ 172, în localitatea Zagra, a fost depistat în trafic Simion M. de 29 de ani din aceeaşi localitate , în timp ce conducea un autoturism marca BMW, fără a poseda permis de... |
Luni, la ora 13.30, pe Aleea Gării din oraşul Beclean, Octavian C. de 34 de ani din Beclean, în timp ce manevra cu spatele o autoutilitară marca Ford, a surprins-o şi accidentat-o pe Susana G. de 77... |
|
Luni, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale- Compartimentul Urmăriri au organizat o acţiune pe raza cartierului Unirea în baza unei informaţii deţinute. Cu această ocazie a fost depistat... |
Sâmbătă, la ora 23.00 în localitatea Reteag pe DN 17, conducătorul auto Adrian V. de 21 de ani din Căianu Mic, în timp ce conducea un autoturism marca Toyota, din cauza neadaptării vitezei la... |
|
Sâmbătă, la ora 17.46 în municipiul Bistriţa pe DN 17 km.55+133, conducătorul auto Teofil F. de 47 de ani din Bistriţa, în timp ce conducea un autoturism marca Dacia 1310 a surprins-o şi accidentat-... |
În noaptea de Revelion, la ora 12.30 a fost depistat în trafic în localitatea Satu Nou, Florin L. de 32 de ani din Satu Nou, în timp ce conducea un autoturism marca Dacia 1310 fără a poseda permis... |
|
În ziua de Anul Nou, dimineaţă, la ora 10.09, poliţiştii din comuna Rodna au fost sesizaţi prin Dispeceratul 112 de Floarea T. de 50 de ani din aceeaşi localitate despre faptul că l-a găsit... |
În noaptea de Revelion, la ora 11.46, pe DN 17C, la Km. 8+500, Radu B. de 35 de ani din Lunca Ilvei, în timp ce conducea un autoturism marca VW, din cauză că nu s-a asigurat corespunzător înaintea... |
|
Luni, la ora 15.15, în localitatea Feldru pe DN 17 D, a fost depistat în trafic Ioan H. de 19 ani din Ilva Mare, în timp ce conducea un autoturism marca Ford Escort ce avea autorizaţia de... |
Sâmbătă noaptea, poliţiştii din Dumitra au efectuat o acţiune care a vizat menţinerea şi supravegherea unui climat de siguranţă pe raza comunei şi a satelor aparţinătoare. Acţiunea s-a soldat cu... |
|
A doua zi de Crăciun, la ora 19.54, poliţiştii din Beclean au fost sesizaţi prin Dispeceratul 112 de Vasile M. din localitatea Figa despre faptul că în data de 25.12.2008, la ora 18.00, fiica... |
În Ajun de Crăciun, la ora 9.00, poliţiştii din Livezile au fost sesizaţi de Emilia N. de 41 de ani din Livezile, despre faptul că în cursul zilei persoane necunoscute i-au pătruns în locuinţă pe... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Încă de la apariția primei ediții a operei lui...
Comentarii
Profesorul MIRCEA DAROŞI, la popas aniversar! La mulți ani!
Macedon Tofeni -
Vin, 08:31
La mulți ani fericiți, multă inspirație și multă putere de muncă!
In Memorian prof. Ioana Gâță. Spirale de rouă
Mihai Cosma -
Joi, 21:46
Frumos de tot! Așa a fost Ioana! Fie-i țărâna așternut pașnic!
Inspector școlar general Șteopoaie Vasile: Precizări privind fundamentarea planului de școlarizare pentru învățământul liceal, clasa a IX-a zi la nivelul județului Bistrița-Năsăud
Nicu Roș -
Joi, 20:58
De ce nu respectăm legea educatiei în fundamentarea proiectului planului de școlarizare privind...
Primarul Gabriel Lazany și președintele Radu Moldovan îi scriu ministrului interimar Bolojan! Desființarea clasei de restaurare de la Liceul de Arte "Corneliu Baba", contestată
Toni -
Joi, 14:51
Primarul Gabriel Lazany dă dovadă de ipocrizie când sustine că se opune desființării clasei de...
Prof. Vasile Găurean: „S-a dus vremea de cândva,/ Când cocoșul cuvânta...”
Leon Pintea -
Joi, 11:47
Aplecarea asupra sufletului uman si intelegerea "focului" care-l bantuie nu e la indemana oricui....
Aniversări
ZODIA MEA
Eu m-am născut în miez de iarnă,
Când viscolul se-mpreuna cu gerul
Şi din văzduh au început să cearnă
La ceas aniversar, adresăm preacucernicului părinte OVIDIU OLTEAN, preot paroh la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Poienile Zagrei, calde...
În zi de naștere, adresăm calde urări aniversare doamnei Eliza Maria Cazac, consilier juridic în cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Îi...
In Memoriam
Ioana Gâță-Urs a fost o femeie frumoasă. A fost o profesoară eminentă și o apreciată inspector școlar de limbi moderne la I.S.J. Bistrița-Năsăud. A...





















