Poliţiştii, în control, la localurile de noapte
Poliţiştii bistriţeni continuă activităţile preventive pentru creşterea gradului de siguranţă pe străzile din municipiul Bistriţa, anunţă Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
Vineri, aceştia au fost prezenţi în zonele aglomerate ale municipiului, fiind depistate 9 persoane care apelau la mila publicului. Normal, acestea au fost sancţionate contravenţional.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, între orele 00,00 - 04,00, poliţiştii au acţionat pentru prevenirea infracţiunilor în zona localurilor cu program de noapte.
În urma verificărilor au fost aplicate 22 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 2910 lei şi a fost constatată o infracţiune la regimul rutier (conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice).
Adaugă comentariu nou