Poliţiştii nu sunt de acord cu concediul fără plată

Birourile teritoriale judeţene ale Sindicatului National al Poliţistilor si Personalului Contractual şi Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex de la nivelul I.P.J. Bistriţa-Năsăud ne-au trimis un comunicat prin care îşi exprimă dezacordul cu privire la modalitatea de punere în aplicare a concediului fără plată cu durata de 10 zile impus de Guvernul României tuturor bugetarilor, din care fac parte poliţiştii şi personalul contractual. În mod concret, se doreşte ca în lunile septembrie-noiembrie 2009, să se acorde poliţiştilor o tranşă de 5 zile lucrătoare în primă instanţă, după care, fracţionat, câte o zi, pentru rezolvarea unor probleme personale.

“În condiţiile în care suntem privaţi atât în plan financiar cât şi în plan logistic prin neplata unor drepturi salariale,prin care se fac economii inseminate la bugetul de stat, considerăm că nu se justifică trimiterea forţată a poliţiştilor şi personalului contractual în concedii fără plată. Apreciem că prin aceste metode, cei mai defavorizaţi sunt agenţii de politie şi personalul contractual, care se confruntă cu dificultăţi financiare majore. Considerăm că prin aceste decizii ni se încalcă principalele drepturi conferite de legea fundamentală iar acest act constituie o solidarizare a sindicaterlor din sistemul M.A.I., scopul fiind comun, respective apărarea drepturilor membrilor noştri”, se arată în nota semnată de preşedinţii Birou Teritorial S.N.P.P.C. Andreica Paul-Leon şi S.N.P.V. PRO LEX, Adrian Crăciunescu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5