Poşta redacţiei

Stimată doamnă Xenia Lupu,

Faptul că sunteţi o cititoare fidelă a cotidianului nostru, nu poate decât să ne bucure. Rolul ziarului nostru este acela de a aduce un dram de încredere şi fericire în rândul cititorilor, de a-i informa despre tot ceea ce se întâmplă pe plaiurile noastre. Ne onorează faptul că un dascăl aflat în al 87-lea an de viaţă este la zi cu evenimentele din urbea noastră. Mai mult, sunteţi un suflet sensibil, care se regăseşte în poezie. Vă dorim sărbători fericite, iar pentru cititorii noştri, găzduim, cu drag, una din poeziile dumneavostră, urmând ca pe parcurs, să ne bucurăm şi de alte clipe de literatură.

Menuţ Maximinian

Aici, în pământul ţării

Xenia Lupu

Aici, în pământul ţării

Mi-am înfipt rădăcinile,

Nebănuit de adânc.

În frunzişul meu,

Îşi fac păsările timpului cuiburi,

Lăsându-mi pomii,

Cu o aripă albă şi una neagră.

Mi s-a oprit soarele în creştet,

De-mi zvâcneşte seara,

Strigând cerurile.

Găzduiesc cele două adâncuri,

Ce-şi înscriu cerurile,

În tulpina mea neaplecată.

Când soarele nu mai scăpăta,

Se ridica frunzişul

Mai sus de cumpăna fântânii

De lângă mine.

Satele-n sărbători

Îşi petrec pe tărâmul meu.

La noi e râsul în frunze,

Când se leagănă peste vremi,

Căci eu,

Voi rămâne aici, în pământul ţării

Unde mi-am înfipt rădăcinile

Nebănuit de adânc.

Voi rămâne,

Pentru a ţine echilibrul celor două adâncuri,

Ca să nu-mi strivească frunzele, pline de cântec.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5