Povestea de succes a gemenelor Lavinia-Melisa şi Andreea -Denisa Coptil, de la Liceul Tehnologic Căianu Mic, care au excelat la Bacalaureat
Sesiunea de Bacalaureat 2026 este un motiv de mândrie pentru Liceul Tehnologic „Ion Căian Românul”. "Cu bucurie și mândrie, felicităm promoția 2026 pentru rezultatele obținute la examenul național de Bacalaureat! Din cei 21 de absolvenți, 18 au promovat examenul, confirmând prin muncă, perseverență și ambiție că succesul se construiește pas cu pas. Rezultatele obținute: 3 medii între 9,00 și 10,00, 6 medii între 8,00 și 8,99, 8 medii între 7,00 și 7,99, o medie între 6,00 și 6,99.
Șefa promoției la Bacalaureat 2026 este Coptil Lavinia-Melisa, cu remarcabila medie 9,76. Felicitări deosebite absolvenților care au obținut nota maximă 10: Haleș Roberto-Adrian – Matematică, Coptil Andreea -Denisa – Geografie. Aceste rezultate sunt rodul muncii elevilor, al sprijinului oferit de familii și al profesionalismului și dedicării cadrelor didactice. Le adresăm tuturor cele mai sincere felicitări și le mulțumim profesorilor care au contribuit la formarea acestor tineri! Dragi absolvenți, vă dorim să aveți curajul de a vă urma visurile și mult succes în tot ceea ce veți întreprinde! Suntem mândri de voi! Felicitări, promoția 2026! Viitorul vă aparține", este mesajul transmis de directorul liceului, Ovidiu Boca.
Printre performanțele remarcabile ale acestei generații se numără și cele ale gemenelor Lavinia-Melisa Coptil, șefa promoției Bacalaureat 2026, cu media 9,76, și Andreea-Denisa Coptil, care a obținut nota maximă 10 la Geografie, creionând astfel şi povestea de succes a unei familii binecuvântate cu două fete deosebite.
Lavinia și Andreea sunt din Sita. Cele două fete au muncit mult pentru a obține aceste rezultate. "Noi nu am făcut meditații, doar pregătirea de la școală. Mulțumim doamnei profesoare de geografie Mariana Hiticaș, domnului profesor de limba și literatura română Teodor Cotuțiu și domnului profesor de matematică Arpad Lăcătuș. Mulțumim părinților noștri fără care nu am fi reușit nimic. Despre viitor.... împreună ne dorim să continuăm în domeniul medical, fie la Cluj-Napoca, fie la Târgu Mureș, spre asistență medicală generală, radiologie și imagistică, kinetoterapie, nutriție. Sper să reușim cu ajutorul lui Dumnezeu", ne-a dezvăluit Andreea.
Primarul comunei Căianu Mic, Paul Știr, transmite felicitări elevilor Liceului Tehnologic din comună pentru rezultatele foarte bune obținute la examenul național de Bacalaureat. Edilul a adresat felicitări și profesorilor, conducerii liceului și părinților pentru contribuția la formarea și pregătirea tinerilor, subliniind că investiția în educație rămâne una dintre cele mai importante direcții pentru dezvoltarea comunității.
Citiţi şi:
- Două note de 10 la Bacalaureat la Liceul Tehnologic,,Ion Căian Românul” din Căianu Mic
- Peste 100 de elevi s-au întrecut în Gustul Poveștilor. Lansare de carte părintele Timoftei Găurean. Școala Gimnazială Spermezeu-gazda unui eveniment cultural-artistic deosebit de Ziua Internațională a Copilului
- Liceul „Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului, singurul cu două medii de 10 la Bac! Vezi ce spune directorul Constanţa Neuc!
- O zi dedicată istoriei, la Căianu Mic. Primarul Paul Ştir: Concurs județean de istorie „Vreau să fiu ca Iuliu Maniu” va deveni o tradiţie!
- Jumătate dintre absolvenții de la “Andrei” au obținut medii peste 9 la Bacalaureat
























Adaugă comentariu nou