Povestea noastră, proiectul tuturor! Festivalul Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula!
”Bun venit în casa mea. Intră de bunăvoie, pleacă precum ţi-o fi voia şi lasă aici puţin din fericirea ce-o aduci!” (Dracula by Bram Stocker, 1897). A fost odată, ca niciodată, un irlandez care, cândva, demult, a creat o poveste. O poveste pe care noi, oamenii din Bistrița-Năsăud, trebuie să o continuăm, să o completăm și să o exploatăm. Asociația Turist în Bistrița-Năsăud face primul pas!
Ne fascinează, ne produce fiori, ne revoltă și ne încântă, ne lăudăm că e al nostru și ne lamentăm că ni l-au furat alții, fără să facem mare lucru pentru a-l aduce la el acasă. Este vorba despre misteriosul conte-vampir care sălăsluiește în castelul său din Carpați, localizat de irlandezul Bram Stoker în Borgo Pass: Dracula. Un personaj pe care Asociația Turist în Bistrița-Năsăud și-a propus să-l exploateze la maximum, așa cum nu i s-a mai întâmplat niciodată însetatului de sânge să fie folosit la el acasă! Și să-l transforme într-o însumare a tuturor poveștilor șoptite la gura sobei, în fiecare cămin din Bistrița-Năsăud, transmise nepoților de către bunici ce pot să jure că le-au fost martori direcți sau indirecți: cu strigoi și moroi, care-au furat laptele de la gura pruncilor și au marcat definitiv existența celor care i-au întâlnit, cu zâne și iele, legătoare sau dezlegătoare de farmece și blesteme, cu Muma Pădurii și oameni cu puterea supranaturală de a se transforma în fiare ale nopții. Pe scurt, Asociația Turist în Bistrița-Năsăud și-a propus să creeze un produs numai bun de folosit pe termen lung, pentru a-i determina pe oameni să aleagă ca destinație turistică județul nostru. Iar prima cărămidă din construcția produsului turistic este Festivalul Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula, care va fi organizat în perioada 7-8 septembrie în Pasul Tihuța, pe drumul care leagă Piatra Fântânele de Ciosa.
De ce Festivalul Usturoiului în Bistrița-Năsăud? Răspunsul l-au dat, cu ani în urmă, chiar înainte de a fi lansată întrebarea, de un grup de turiști germani, ajunși cu mașina în comuna Șanț. Cu mașina burdușită de usturoi! Întrebați fiind de fostul primar al comunei respective, Cornel Moisil, ce fac cu atâta usturoi în mașină, turiștii, oarecum mirați de atâta neștiință, au răspuns scurt că l-au luat să îi apere se strigoii și vampirii care bântuie pe meleagurile noastre. Așa că, Asociația Turist în Bistrița-Năsăud a decis să folosească usturoiul, cu puterile lui miraculoase de a ne apăra de forțele răului și vindecător al bolilor, ca laitmotiv al unui eveniment menit să valorifice mitologia populară, legendele locale și superstițiile: Festivalul Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula. Cărora li se adaugă câteva ”ingrediente” speciale: concursuri și demonstrații gastronomice, cu prepararea de bucate specifice județului Bistrița-Năsăud, jocuri demult uitate pentru copii, muzică și dansuri tradiționale, activități sportive cu adrenalină pe măsura practicanților. Iar pentru că tot ceea ce e frumos ziua, noaptea devine intrigant și învăluit în mister, Asociația Turist în Bistrița-Năsăud a pregătit un program special de concerte și DJ party, de lumini și umbre.
Festivalul Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula aduce invitați speciali și oaspeți de seamă. Și vrem ca povestea noastră să devină un proiect al tuturor. Iar începutul e promițător, pentru că Asociația Turist în Bistrița-Năsăud a reușit să determine să creadă într-o idee o mulțime de oameni, din sfera publică și privată: Emil Radu Moldovan - președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Horea Uioreanu - președintele Consiliului Județean Cluj, Gavril Țărmure – directorul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, primarii comunelor Prundu-Bârgăului (Doru Crișan), Bistrița-Bârgăului (Vasile Labă), Tiha Bârgăului (Vasile Dologa), Josenii Bârgăului (Tudorel Ciotmonda), Lunca Ilvei (Flaviu Lupșan), Leșu (Ioan Pop), Romuli (Ioan Monița), Parva (Ioan Strugari), managerii firmelor RCB Electro 97, Leoni, Alpina Blazna, Coroana Tourism Company.
Iar pentru că Festivalul Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula organizat de Asociația Turist în Bistrița-Năsăud este unul al tuturor, programul este unul pe măsură! Și vă va fi prezentat pas cu pas în zilele următoare!
Asociația Turist în Bistrița-Năsăud
Felicia Szucs,
manager de proiecte
Citiţi şi:
- Festivalul Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula! O poveste, transformată în proiect! Pe termen lung!
- Copiii intră în lumea poveștilor animate la Festivalul usturoiului!
- Aflați ce vi s-a pregătit în acest an la Festivalul Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula! Nu vă rabdă inima să stați acasă!
- Festivalul Usturoiului: de la nodurile lui Nicolae Piţiş, la mix-party marca MC Dylma!
- Căutați ceva? La Festivalul usturoiului găsiți!
Adaugă comentariu nou