Pr. Vasile Beni: Recunoştinţa e o floare scumpă

Textul Evangheliei la duminica 29-a după Rusalii:  „În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbaţi leproşi, care au stat departe şi care au ridicat glasul, zicând: Iisuse, Învăţătorule, miluieşte-ne! Şi, văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors, cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-i. Iar acela era samarinean. Şi răspunzând, Iisus a zis: Oare nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta” (Lc.17,12-19).

Dragii noștri credincioși!

Recunoştinţa e o floare scumpă

Ce tainică în inimi înfloreşte;

Dar unii o sădesc doar ca s-o rumpă:

 Se mir apoi că, biata, veştejeşte (Şt.O. Iosif)

          Textul Evangheliei la Duminica 29-a de după Rusalii este plin de învățături duhovnicești. M-aș opri doar la una dintre ele și anume: De ce ar trebui să-I mulțumim Bunului Dumnezeu. Nu înainte de a spune că cel mai mare dar pe care Dumnezeu ni-l dă nouă oamenilor, după cel al vieții, cel mai de preț, cel mai valoros este sănătatea.

Știm cu toții că de fiecare dată când suntem în fața unei încercări, cum ar fi un examen sau boală și exemplele ar putea continua, rugăciunea noastră este mai fierbinte și mai stăruitoare, rugându-l pe Bunul Dumnezeu să ne ajute, pentru ca să putem trece cu bine de examen sau să ne facem sănătoși. Așa cum psalmistul spune. „Doamne, strigat-am către Tine auzi-mă, sau: Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta”.

        Observăm însă că de cele mai multe ori însă uităm să-i mulțumim lui Dumnezeu, asemenea celor nouă din Evanghelia de azi, adică nu mai suntem recunoscători față de cel care ne-a ajutat, față de Dumnezeu. Și de aceea m-aș opri la câteva exemple din care să învățăm de ce trebuie să-i mulțumim Bunului Dumnezeu.

        Câteva exemple din Sfânta Scriptură

 a. În Vechiul Testament - Facere 8,20, este primul exemplu de rugăciune de mulțumire din Sf. Scriptură, în care Noe, după ce a trecut potopul și s-a dat jos din corabie, a făcut un jertfelnic pe care a adus ardere de tot, adică rugăciune de mulțumire, pentru el și familia lui, că au fost izbăviți de potop. 

b. În Noul Testament, Iisus Fiul Lui Dumnezeu îi mulțumește Tatălui înainte de a înmulţi pâinile în pustie, dar și atunci când l-a înviat pe Lazăr, atunci când zice: „Părinte, îți mulțumesc că M-ai ascultat, Eu știu că Tu întotdeauna Mă asculți” (Ioan 11,41). Sf. Apostol Pavel ne îndeamnă și el zicând: „Dați mulțumire pentru toate că aceasta este voia lui Dumnezeu” (1 Tesaloniceni,5,18).

           Câteva exemple din viața noastră

a. Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a dat viață și Dumnezeu nu este doar Creatorul acestei lumi și al nostru implicit pentru că ne poartă și de grijă. 

b. Să-i mulțumim pentru că ne-a mai dat încă o zi în care ne putem căii de păcatele pe care le-am făcut, dar avem posibilitatea să ne și îndreptăm.

c. Să-i mulțumim pentru dragostea cu care ne înconjoară și este alături de noi la fiecare pas și nu ne lasă să pierim în valurile acestei lumi. 

d.Să-i mulțumim pentru că este un Dumnezeu al milei, bun și de oameni iubitor, care este alături de noi nu doar la bucurie ci și în necazuri și ne iubește așa cum suntem și ne iubește chiar și atunci când greșim.

e. Să-i mulțumim că avem o casă unde să locuim, avem ce pune pe masă de mâncare pentru noi și copiii noștri, avem un serviciu ca să ne putem câștiga pâinea cea de toate zilele.

f. Să-i mulțumim pentru Fiul Său care a venit în lume ca lumea viață să aibă și s-o aibă din belșug. „Dumnezeu s-a făcut om ca omul să se poată îndumnezeii”.

          Exemplu de recunoștință. Apropiindu-mă de încheiere, m-aș opri la o întâmplare din ținutul Vrancei. În pădurile seculare, care îmbracă munții, era prin anii 1938-1940 un canton silvic, nu departe de schiturile Lepșa și Valea Neagră. Într-o noapte de vară, se adună câțiva pădurari la canton, pentru odihnă. La revărsatul zorilor, pădurarii se deșteaptă, se îmbracă, se închină, potrivesc din nou candela și pregătesc ceva de mâncare, pentru a pleca iarăși la lucru.

     Cum stăteau ei în jurul mesei, iată că aud foșnet de frunză afară, lătrat de câine și o lovitură puternică în ușă. Ușa cedează repede, se deschide forțat și în pragul cantonului apare un urs mare, șchiop. Pădurarii au rămas uimiți. Ce să facă? Nu puteau nici fugi, nu îndrăzneau nici să-l atace. Singur Dumnezeu îi putea scăpa din gura morții și ghearele fiarei. Dar ursul arăta destul de liniștit. Prin oarecare pronie dumnezeiască, el recunoștea în om stăpânul lui de altădată.

      Deci, făcând un pas înainte, ursul întinde blând laba însângerată spre primul pădurar, apoi spre al doilea, apoi spre al treilea. Nici unul nu îndrăznea să-și întindă mâinile și să-i scoată ghimpii groși, înfipți adânc între gheare. Atunci unul dintre pădurari, înțelegând durerea ursului, și-a zis în gând: “Doamne ajută”, și cu multă emoție, a început a scoate spinii din laba fiarei.

       După câteva momente de grea tăcere și spaimă, ursul a fost înțeles și ajutat. Apoi s-a retras din ușa cantonului, mârâind recunoscător și a dispărut în desișul codrilor. Atunci și pădurarii au oftat ușurați și și-au făcut cruce că au scăpat nevătămați. Dar nu trece mai mult de un ceas și iar se aude foșnet în marginea pădurii. Pădurarii erau gata de plecare la lucru.

-Ursul, ursul! Iar vine ursul! Au exclamat toți, plini de emoție.

Fiara se apropie repede, lovește cu laba în ușa, apoi sloboade din subțioară un știubei (stup rotund, nesistematic) cu miere, îl întinde cu labele din față peste prag, mormăie ușor și din nou dispare în pădure. Un act de recunoștință vrednic de știut!

Istorioare duhovnicești, Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ediția a VII-a, Editura Mănăstirea Sihăstria Pag. 118-119

Pr. Vasile Beni