În prag de an şcolar, elevii măsuraţi de croitoraşul cel viteaz
Săptămâna aceasta, elevii din şcolile din judeţ care au instituit regula uniformelor sunt chemaţi pentru măsurători, ca mai apoi, croitorul să le poată confecţiona, până la începutul anului şcolar. Atât cei din clasa pregătitoare, cât şi bobocii de la liceu, vor fi, în prima zi a anului şcolar, în ţinute de sărbătoare, aşa cum stă bine instituţiilor de învăţământ care se respectă.
Variind între 150 şi 300 de lei, în funcţie de vârstă, uniformele vor fi confecţionate de firmele cu care şcolile au contract, după modelul adoptat de fiecare instituţie.
În judeţ, unele şcoli au optat pentru ţinuta întreagă, altele doar pentru sacou, cravată sau o insignă. Cu siguranţă, toţi elevii din judeţul Bistriţa-Năsăud vor lumina prin tinereţea lor curtea şcolilor în 14 septembrie, în ziua când semnul biruinţei – Sfânta Cruce – se înalţă ca o rugăciune pentru un an şcolar binecuvântat.
Adaugă comentariu nou