Preasfinţitul Drăgoi la aniversarea centenarului unei credincioase
-
View the full image
Preasfinţitul Drăgoi la aniversarea centenarului unei credincioase
Preasfinţitul Părinte Dr Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, originar din judeţul nostru, a săvârşit Slujba de Te Deum cu prilejul aniversării uneia dintre bunele enoriaşe din comunitatea românească din Stockholm, Elena Simionescu, care a împlinit vârsta de 100 de ani. Cu această ocazie, Preasfinţia Sa dimpreună cu toţi cei prezenţi la acest moment aniversar, au înălţat rugăciuni de mulţumire către Dumnezeul Cel Atotputernic, Izvorul şi Stăpânul vieţii, de la Care se pogoară „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit”.
Preasfinţitul Părinte Macarie a adresat sărbătoritei alese urări şi din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al României şi şi-a exprimat bucuria şi emoţia de a putea fi părtaş la această sărbătoare, arătând că ziua de naştere a fiecăruia dintre noi este un prilej binecuvântat care ne îndeamnă să înţelegem marele dar al vieţii, să-i mulţumim Bunului Dumnezeu pentru că existăm şi să sporim în comuniunea dragostei şi a recunoştinţei pentru toate binefacerile Lui revărsate asupra noastră. A oferit apoi în dar Doamnei Elena, o icoană a Maicii Domnului, pictată în atelierele uneia dintre mănăstirile noastre din România.
Elena Simionescu s-a născut la 27 septembrie 1908 în localitatea Broscari, jud. Mehedinţi, este soţia regretatului compozitor Constantin V. Simionescu, provine dintr-o familie cu o bogată tradiţie preoţească, iar de peste 25 de ani locuieşte în capitala Suediei.
Citiţi şi:
- Sobor de ierarhi la Spermezeu, duminică. Slujba de pomenire, la patruzeci de zile, a credincioasei Ana Drăgoi, mama Preasfințitului Macarie
- Șapte ierarhi, la Spermezeu. Parastasul de 40 de zile pentru credincioasa Ana Drăgoi, mama Părintelui Episcop Macarie
- De toată lauda! Episcopul bistriţean Macarie Drăgoi, al Europei de Nord, a colindat românii însingurați și bolnavi din Norvegia, Suedia și Danemarca
- Venerabile credincioase la Spermezeu! Lelea Lucreția, de 100 de ani, și fina ei, lelea Anica, de 98 de ani, spovedite de episcopul Macarie!
- Slujire arhierească la Spermezeu și Parastasul de un an pentru credincioasa Ana Drăgoi, mama Părintelui Episcop Macarie
Adaugă comentariu nou