Preot prof. Nicolae Feier: RUGĂCIUNE PENTRU APĂRARE DE MĂRTURII MINCINOASE ŞI DE RĂUTĂŢILE VRĂJMAŞILOR
RUGĂCIUNE PENTRU APĂRARE DE MĂRTURII MINCINOASE ŞI DE RĂUTĂŢILE VRĂJMAŞILOR
Doamne, ,,vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare.” (Psalmul 142)
Cum voi sta eu drept în faţa celui ce s-a împotrivit Fiului Tău şi a celor ce au ridicat mărturii incinoase ca să-L piardă?
Păzeşte-mă de cei ce mă prigonesc în zadar şi-Ţi întinde mâna Ta ca să mă scoţi din cursele ce mi-au întins mie. Buzele lor sunt aprinse de cuvinte viclene ca să mă osândească pe nedrept, deşi eu am căutat mereu să fac voia Ta şi să nu mă abat de la căile Tale cele pline de florile dreptei judecăţi, ale bunei cuviinţe şi ale sfinţeniei smerite, căi pe care părinţii mei au mers şi
m-au îndrumat şi pe mine şi pe fraţii mei să le caut şi să le folosesc spre a urca spre mântuire.
Nu mă părăsi în vârtejul patimilor pierzătoare de suflet şi ajută-mă să fac mereu voia Ta.
Îndepărtează sufletul meu de la dorinţa de răzbunare pe care mi-o pune în inimă duhul dreptăţii și aşează în inima mea iertarea şi omenia faţă de cei ce mi-ai voit răul şi au prigonit viaţa mea. Întoarce-i de pe căile întunericului răutăţilor la izvoarele calde ale luminii adevărului şi ale păcii cu ei înşişi, cu ceilalţi oameni şi cu Tine, Doamne!
Pune în inimile celor ce-mi doresc răul adâncă şi statornică pace şi-i depărtează de la mine cu toate născocirile lor pierzătoare. Fă-i să înţeleagă că răul, rău aduce, întunericul aduce întuneric şi tulburare a minţii şi a inimii.
Doamne, nu-i lăsa să spună jumătăţi de adevăruri împletite în sforile minciunii, că acestea sunt mai pierzătoare decât mama lor, făţarnica minciună. Desparte binele de rău precum ai despicat apele cele de sub cer de cele de sus, precum ai despărţit lumina de întuneric şi viaţa de moarte. Auzi rugăciunea mea în încercările vieţii şi apără-mă de vrăjmaşii mei care de faţă mă linguşesc şi apoi lovesc fără cruţare ca tâlharii în întuneric. Paşii mei îndrumă-i în lumina Ta şi întunecimile minţii şi ale inimii alină-le şi le scaldă în soarele iubirii şi ale iertării Tale.
Copilul Tău smerit sunt eu, Doamne, de aceea nu mă voi teme de cei ce mă prigonesc pe nedrept, căci Tu eşti Tatăl meu, scutul meu şi mântuirea mea în toate necazurile şi în braţele iubirii Fiului Tău cele întinse pe Sfânta Cruce în care m-ai cuprins şi pe mine şi tot neamul meu.
Ţie slavă, cinstire şi închinăciune îţi înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!
***
RUGĂCIUNILE - ARIPILE ÎNGEREŞTI ALE DREPTEI CREDINŢE ŞI TREPTE DE LUMINĂ ALE SCĂRII RAIULUI
Editura Nosa Nostra, 2023
Citiţi şi:
- Rugăciune în cele mai mari încercări
- Părintele Vasile Beni: Când ierți, nu-l eliberezi doar pe celălalt, ci mai ales pe tine însuți
- Preot prof. Nicolae Feier: Rugăciune pentru întărire în virtuţi şi dobândirea echilibrului şi a liniştii vieţii
- Preot prof. Nicolae Feier: RUGĂCIUNE PENTRU INIMĂ CURATĂ ŞI LINIŞTITĂ
- Pr. Vasile Beni: Ca să ne fie bine primit postul, doar trei lucruri trebuie să facem























Adaugă comentariu nou