Preşedinte de şedinţă nou la Consiliul Local
Liberalul Ionuţ Sântu, a fost desemnat preşedinte de şedinţă pentru următoarele trei luni de către consilierii locali beclenari. Până acum la preşedinţia Consiliului Local în acest mandat au mai fost: Dan Prunea, actualmente senator al României, Ioan Cârjac, Titus Bilegan, Vasile Pop, Meropia Nistor, Vasile Săsărman, Iulia Cupşa, Ştefan Mathe şi Boroş Ioan. Ionuţ Sântu a fost ales să conducă şedinţele aleşilor locali care vor avea loc în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie 2010. Până la expirarea celor patru ani de serviciu în slujba comunităţii, fiecare consilier local va trebui să prezideze cel puţin o dată întâlnirile oficiale ale legislativului din Beclean, format din nouă membri de la PSD, patru de la PD-L, doi de la PNL şi doi de la UDMR.
Adaugă comentariu nou