Primar Ionuţ Cifor: La Şieu, derulăm proiecte de modernizare a 19 străzi, a şcolilor din Ardan şi Posmuş şi construirea unui dispensar medical

         Primarul comunei Şieu, Ioan Cifor Tiniş, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că odată ce condiţiile meteo vor permite se va trece la continuarea unor proiecte de investiţii începute în 2018.  

„Avem lucrări în derulare de aproape 100 miliarde lei vechi, pe care sper ca până la sfârşitul anului să le putem finaliza. E vorba despre reţele de drumuri, în valoare de 6 milioane lei, prin care 19 străzi din comună vor fi reabilitate cu finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Şcolile din Posmuş şi Ardan sunt în proporţie de 90% finalizate. Ieri a venit şi mobilierul pentru aceste şcoli, lucrări finanţate tot prin PNDL. Avem Ordinul de începere a lucrărilor pentru Dispensarul uman şi Cabinet stomatologic nou în comună şi lucrăm la un proiect pentru o capelă în satul Şieu, finanţat prin Grupul de Acţiune Locală Bârgău – Călimani, unde suntem membri şi noi. Acestea ar fi lucrările de mare importanţă pe care le avem în derulare”, a declarat primarul Cifor.

Edilul comunei a precizat că în lucru este şi elaborarea unor studii de fezabilitate a unor proiecte noi, care să fie depuse pe programe de finanţare noi, din fonduri guvernamentale, dar şi pentru exerciţiul bugetar 2020-2027, pe fonduri europene.

Potrivit acestuia, ar mai fi nevoie de canalizare în satele Posmuş şi Ardan, cele două localităţi fiind încluse în Master Planul de apă.

„Sperăm ca în 2020-2021să înceapă lucrările pentru aceste localităţi. În Posmuş avem probleme cu apa. Sperăm să se deruleze cât mai curând acest program să putem ajuta oamenii din această zonă să aibă apă curente la robinet. La Posmuş lucrăm la Studiu de fezabilitate pentru reţelele de canalizare, este puţin anormal să accesăm fonduri pentru canalizare, atâta timp cât nu avem apă, dar până terminăm, până accesăm, sperăm să vină ambele deodată, să le putem – apă-canal – în aceste localităţi”, a explicat Ionuţ Cifor,

În lucru, sunt şi alte proiecte., finanţate din bugetul local, precum asfaltarea unor străzi. „Am asfaltat două străzi din bugetul local, anul trecut. Împreună cu Consiliul Local, ne dorim să asfaltăm şi în acest an încă o stradă de 1km şi ceva, iar dacă nu se va deschide o nouă sesiune de finanţare, vom asfalta în fiecare an 1-2 km de străzi, atât cât ne va permite bugetul. Avem şi lucrări mai mici de asfaltare, poduri, străzi de hotar”, a menţionat primarul Şieului. Acesta a punctat şi lucrările de cadastru de la nivelul comunei, în satele Şoimuş şi Ardan fiind realizate în proporţie de 80%, urmând ca anul acesta şi anul viitor să intre în lucru Şieu şi Posmuş, „care sunt sate foste colectivizate şi există titluri, iar procedura va merge puţin mai greu”.

Primarul Ionuţ Cifor a menţionat că, din fericire, cu ajutorul Guvernului şi al executivului Consiliului Judeţean, au fost soluţionate problemele AFIR-ul. „Ne-a fost virată la rectificarea bugetului, de către Guvernul României,  suma de 4.883 mii lei, o sumă cât pentru un judeţ, am virat aceste sume la AFIR. Procesul este în continuare pe rol, încă nu s-a încheiat, deocamdată nu avem un vinovat care să fie tras la răspundere. Sperăm să se termine cât mai repede acest proces, să ne luăm o povară de pe umeri. Vinovatul este o firmă din Sati Mare, dar noi suntem cei care, fiind beneficiarii fondurilor europene, suntem traşi la răspundere. Până în decembrie, nu am avut posibilitatea să depunem proiecte pentru fonduri europene din această cauză. Sperăm ca din 2020 să putem depune şi noi proiecte pe fonduri europene”, a completat Cifor.

Nu în ultimul rând, acesta a ţinut să precizeze că proiectele de modernizare a unor tronsoane de drumuri judeţene ajută comune, fiind vorba despre Buduş – Şieu- – Teaca sau  Şieu –– Şoimuş - , Budacu de Sus.  „Cu siguranţă, Valea Şieului va avea de profitat prin aceste trei tronsoane, pentru că se va scurta foarte mult drumul de la Şieu – Monor – Şieuţ spre Bistriţa, şi drumul va fi mai accesibil”, a concluzionat primarul Cifor. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5