Primăria Bistriţa se gândeşte să renunţe la Centrul Intermodal! Un proiect nou pentru viitorul exerciţiu financiar
Primarul Ioan Turc a precizat că municipalitatea poate renunţa la proiectul „Centru Intermodal de Transport Public, străzile Gării, Rodnei, Industriei, Tărpiului, Arţarilor, Trandafirilor” fără costuri suplimentare, mizându-se pe găsirea unor noi soluţii tehnice, tot din fonduri europene.
„Se poate renunţa, şi domnul Boloş este de acord să renunţăm la acest proiect. Odată, nu rezolvă o problemă de trafic. În zona Winmarkt şi a străzii Tărpiului ar urma să avem situaţia de pe Lucian Blaga. Ştiţi cum arată zonele de sub pod, nu sunt zone salubre. Să ai în zona centrală a Bistriţei o astfel de zonă sub pod nu e acceptabil pentru municipalitate. Disconfortul pe care ar urma să-l aibă cei care locuiesc în blocul Dallas, cei de pe str. Tărpiului care se vor trezi cu proprietăţile sub pod. Oamenii de pe Tărpiului tac pentru că nu înţeleg ce se întâmplă, nu realizează că după ce această investiţie este gata, la fereastra lor e podul şi maşinile. Cine le mai cumpără proprietatea, nimeni nu vrea să locuiască la 4 m de un pod. Vom găsi soluţii pentru ca o relaţie între Gării şi Tărpiului să fie făcută, fie că discutăm despre redepunerea acestui proiect într-o altă formă pe exerciţiul următor, 2021-2027, fie vom merge pe realizarea unui pasaj subteran – sunt mai degrabă pentru această variantă – din bani europeni”, a menţionat Turc.
Potrivit acestuia, nu vor fi pierduţi bani, decât cei cheltuiţi pentru studiul de fezabilitate, aproximativ 150.000 euro. În plus, cofinanţarea pentru acest proiect ar fi de 4 milioane euro, o sumă deloc de neglijat.
În context, acesta a menţionat că fluidizarea circulaţiei ar putea veni prin implementarea proiectelor Linia Verde, prin construcţia unor Park-Ride la intrările din oraş sau un tren urban pentru zona metropolitană.
Citiţi şi:
- Proiectul de hotărâre privind Centru Intermodal de Transport Public va fi supus votului în Consiliul Local
- Dezbatere publică privind Centrul Intermodal de Transport Public
- Renunţarea la proiectul Centrului intermodal, cu finanţare europeană, în dezbatere publică!
- Reţele de gaz la Slătiniţa şi Sărata, prin PNI „Anghel Saligny”. Pasaj subteran între str. Gării şi str. Tărpiului
- Ioan Turc: Centrul intermodal, o inepţie care va mutila Bistriţa. Vom ataca în instanţă acest studiu!
Comentarii
Centrul intermodal de transport nu-i decât o platforma de beton cocotata peste peroanele de tren si reprezintă o solutie complicată, costisitoare si inutilă cu atat mai mult cu cat activitatea feroviară in gara Bistrita este redusă la cateva trenuri de călători. Pe de alta parte nu se rezolva nici problema fluidizării circulatiei auto in zona garii. Dimpotriva, accesul pe platforma betonată deasupra peroanelor de tren, presupune construirea unor rampe care complică si mai mult circulatia, intrucat străzile din jurul gării sunt destul de inguste. De aceea, o solutie mai ratională si posibil de realizat ar putea fi eliminarea tuturor liniilor secundare de manevra care ies din gara spre Unirea, astfel incat sa ramana doar linia principala care duce spre Bistrita Bargaului. Operatiunile de manevra feroviara ar putea fi mutate in partea de vest a garii prin construirea unui triaj intre pasarela veche si pasarela nouă. Dacă se muta si activitatea de transcontainer CFR din gara Bistrita, atunci platforma de beton devine absolut inutilă deoarece in locul ramas s-ar putea construi un sir de peroane pentru autogara, fara a mai fi nevoie de platforma suspendată. Astfel, gara Bistrita fiind cap de linie ar putea fi amenajata precum Gara de Nord din Bucuresti in care intră si ies doar trenurile de călători. Circulatia feroviară spre Bistrita Bargăului este extrem de redusă si prin urmare legatura intre strada Garii si Tarpiului s-ar putea realiza printr-un pasaj subteran pentru autoturisme , sau chiar si printr-o trecere la nivel.
Astfel, prin eliminarea liniilor de manevră s-ar putea deschide circulatia auto intre Strada Garii si Tarpiului prin trecere la nivel cu calea ferata peste o singura linie, la fel ca pe strada Cuza-Voda sau Ioan Slavici. De asemenea ar putea fi amenajata o trecere la nivel si in zona strazii Romana, ceea ce ar fluidiza si mai mult circulatia auto in zona de peste calea ferata.
Adaugă comentariu nou