Primarul Daniel Moldovan: Străzile din Petriş vor fi asfaltate

Într-o discuţie telefonică cu primarul comunei Cetate, Daniel Moldovan, acesta ne-a informat că, a semnat contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor de asfaltare pe drumurile din Petriş. Asocierea dintre Îndemânarea Prod Com şi SC Consultus SRL şi-a adjudecat acest contract în valoare de 2,070 milioane lei (fără TVA), propunând cea mai bună ofertă din cele trei depuse la autorităţile din comuna Cetate. Practic, vor fi asfaltate străzi pe o lungime totală de 2,94 km (strada Principală, o ramificaţie şi două drumuri laterale). Durata contractului este de 12 luni de la data atribuirii. Investiţia este susţinută din fonduri bugetare.
Deoarece sezonul rece bate la uşă, toate şcolile din comună, cât şi celelalte instituţii sunt asigurate cu lemne, ţinând cont că se anunţă o iarnă destul de grea.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5