Primarul Doru Crişan către locuitorii comunei: Vă rog să vă limitați deplasările strict la și de la locul de muncă, pentru achiziționare de alimente/medicamente!

Primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crişan, a transmis un mesaj către locuitorii comunei pe care o gestionează prin care le cere să respecte prevederile Ordonanţei Militare nr. 2.  Edilul de pe Valea Bârgăului a pus la dispozilia comunităţii o serie de numere de telefon unde se poate solicita sprijin.

„Având în vedere faptul că au fost stabilite măsuri restrictive, menite să restrângă răspândirea coronavirusului COVID-19, vă rog, cu cea mai mare seriozitate, să respectați cu strictețe prevederile Ordonanței Militare nr.2 emisă în data de 21.03.2020, în vigoare începând de astăzi de la ora 22.00.
Astfel, vă rog să vă limitați deplasările strict la și de la locul de muncă, pentru achiziționare de alimente/medicamente sau alte deplasări strict cu caracter urgent.

Totodată vă rog să acordați mai multă atenție măsurilor de decontaminare personală precum și a obiectelor cu care intrați frecvent în contact!

Dacă sunteți în cauză sau aveți cunoștință de persoane aflate în autoizolare la domiciliu, sau persoane singure care nu se pot gospodării, vă rugăm să ne transmiteți telefonic datele necesare pentru a le acorda sprijin :

-Primar : 0744321686
-Administrator: 0745878457
-Asistent med.comunitar : 0722864530
-S.V.S.U. : 0740025073
Adresa poștă electronică: [email protected]

Vă rog să contați pe sprijinul pe care noi, ca autoritate locală, ne străduim să îl oferim în aceste momente”, a scris, pe pagina sa de facebook, primarul Doru Crişan.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5