Primarul Ioan Turc, la întâlnirea cu delegația Asociației HOG Bistritz-Nösen: Specificul arhitectural săsesc al burgului Bistritz va fi păstrat
Mie, 06/16/2021 - 18:33
Primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc, a primit vizita unei delegații a Asociației HOG Bistritz-Nösen, reprezentată de dr. Hans Franchy (președinte) și prof. dr. Horst Göbbel (vicepreședinte), alături de av. Friedrich Gunesch (secretar general în Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice Cult Augustan din România), Ecaterina Borsos (prim-epitrop) și Johann Dieter Krauss (preot paroh al Bisericii Evanghelice din Bistrița).
"Discuțiile au vizat, printre altele, stadiul lucrărilor de reabilitare a Bisericii Evanghelice, dar și de modernizare a clădirii principale a Colegiului Național „Liviu Rebreanu”, unde domnii Franchy și Göbbel au fost odinioară elevi, pe când se numea Liceul nr. 1. Oaspeții trecuseră azi și prin Wonderland, pentru a-și face o idee despre modul în care se dezvoltă municipiul Bistrița, vechiul „acasă” pentru o mare comunitate de sași emigrați în Austria și Germania.
Legăturile cu bistrițenii au rămas deosebit de strânse, iar reluarea vizitelor după perioada de restricții este un semn că suntem la fel de apropiați. De altfel, dr. Franchy mi-a transmis și salutul primarului din Wiehl, Ulrich Stücker, cu invitația de a participa, în 30 octombrie, la un eveniment al orașului german înfrățit cu Bistrița.
I-am asigurat pe distinșii mei invitați că specificul arhitectural săsesc al burgului Bistritz va fi păstrat chiar și după derularea unor mari proiecte care includ reabilitarea clădirilor din centrul istoric, ba chiar va fi mai bine pus în valoare, crescând asftel indicele de atractivitate turistică. Totodată, am propus ca profesori germani să țină extracurricular cursuri la Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, ținând cont de deficitul de dascăli care pot să predea aici în limba germană.
Rămâne ca întâlnirile noastre să aibă loc regulat, pentru a fi mereu la curent cu oportunitățile care ne pot consolida relația de strânsă amiciție și colaborare", a declarat primarul Turc.
Citiţi şi:
- Trei porţi din Centrul istoric, restaurate prin proiectul iniţiat de Petrus Italus Trust! Au fost „adoptate” de Rotary Club Bistrița Nosa, Asociația Hog Bistritz-Nosen şi dr. Alina Moldovan
- Plachete aniversare şi Plachete de cristal pentru binefăcătorii Bisericii Evanghelice
- Biserica Evanghelică, în pregătiri pentru redeschidere! Evenimente religioase și culturale, în perioada 12-14 mai
- Cartea ”Wir Nosner”, lansată în Biserica Evanghelică din Bistrița
- 70 de ani de la exodul sasilor din Transilvania în Germania şi Austria

Meniu principal
Ultimele stiri
Dum, 14:24
Beclenarul Marius Nicoară, campion mondial la proba Bronze Level, categoria Fitness Challenge ! Dum, 09:24
Luminația - Ziua neuitării! Dum, 09:07
Bocetul, cântecul de vindecare a sufletului Dum, 08:58
Ziua de Luminație Cultura
„Foaia național-culturală”, „Libertatea” („Liberty”, an. I, nr.1, din 21 aprilie 1929), ce apărea...
Comentarii
vasile rus -
Vin, 23:33
Dacă România a fost livrată de Gorbaciov, Israelului pe 235 miliarde dolari, cum a spus istoricul...
Pop MariusNicolae -
Vin, 23:31
Da! O echipă foarte bună care ³poate face ca lucrurile să meargă într o direcție benefică...
un cetatean -
Vin, 16:35
PSD doreste sa controleze Ministerul Finantelor, pentru ca s-au cam golit cutiile de pantofi....
Adriana Crimincean -
Vin, 15:54
Salut ,surioara mea .
Florin Lassel -
Joi, 23:38
Am copilărit în satul Caila,fiind nepot al profesorului Ioan Sigmirean ,îmi amintesc cu mare...
Aniversări
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele COSMIN ALB, preot paroh la Ţăgşor. Bunul Dumnezeu să vă dăruiască multă...
În zi aniversară, permiteţi-ne preacucernice părinte CIPRIAN VĂIDĂHĂZAN, preot paroh la Dumbrăviţa, să vă adresăm calde urări de bine.
Cu ocazia aniversării zilei de naștere, adresăm cordiale urări de bine domnului primar IOAN STRUGARI de la Parva.























Adaugă comentariu nou