Primarul Mircea Romocea: Avem 12 proiecte cu finanţare europeană, în diferite stadii de implementare, care vor schimba faţa oraşului Năsăud!
Administraţia publică locală din Năsăud are în derulare ample proiecte de investiţii cu finanţare din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală sau Programul Operaţional Infrastructură Mare.
Unele dintre proiecte se încheie în perioada imediat următoare, precum construcţia capelelor pentru ceremonii funerare sau modernizarea drumurilor agricole, altele sunt în execuţie sau urmează să fie semnat contractul de finanţare.
Toate vor schimba faţa oraşului Năsăud în bine, lucru care deja se vede.
PROIECTE ÎN DERULARE DIN FONDURI EUROPENE
1.”Modernizare drumuri agricole în orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud” -Programul Național de Dezvoltare Rurală, (7,5 km)-4,5 milioane lei (1 milion de EURO)- execuția lucrărilor în derulare.
2.”Construcție pentru ceremonii funerare, în localitatea componentă Lușca, județul Bistrița-Năsăud”- Programul Național de Dezvoltare Rurală -554.000 lei (117.000 EURO)- execuția lucrărilor în derulare.
3. ”Construcție pentru ceremonii funerare, în localitatea componentă Liviu Rebreanu, județul Bistrița-Năsăud” Programul Național de Dezvoltare Rurală -534.000 lei (113.000 EURO)- execuția lucrărilor în derulare.
4. „Creșterea eficienței energetice a unor blocuri de locuințe din orașul Năsăud”- Programul Operațional Regional -9 blocuri vor fi reabilitate cu 5,44 milioane lei (1,15 milioane EURO)- în implementare, analizare ofertelor depuse in vederea executării lucrărilor.
5. „Eficientizarea energetică a Spitalului Orășenesc „George Trifon”, din orașul Năsăud” Programul Operațional Regional -3,55 milioane lei (750.000 EURO)-în implementare, avizare PTh la ADR-NV, Ordin începere lucrări în luna august a anului curent.
6. „Reabilitare și dotare clădire existentă pentru proiectul Centru de zi pentru vârstnici și unitate de îngrijire la domiciliu, în orașul Năsăud, jud. BN”- Programul Operațional Regional -2,83 milioane lei (600.000 EURO)- în implementare, avizare PTh la ADR-NV, Ordin începere lucrări în luna august a anului curent.
7. „Creșterea mobilității urbane în orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud” Programul Operațional Regional - asfaltarea unui număr de 7 străzi și achiziția a 5 microbuze electrice- 22,5 milioane lei (4.8 milioane EURO)- în implementare, Ofertantul desemnat câștigător pentru servicii de proiectare și execuție lucrări – operatorul economic S.C. ARL Cluj Napoca S.R.L.
8. Servicii Sociale pentru seniorii comunității năsăudene- Programul Operațional Capital Uman- servicii sociale și de îngrijire la domiciliu pentru un nr de 150 de beneficiari direcți. 2.8 milioane lei (595.744 EURO) – în implementare.
9. „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” și a infrastructurii urbane adiacente”-23,1 milioane lei (5 milioane EURO)- în contractare, semnarea contractului de finanțare preconizata la finalul lunii august a anului curent.
10. Eficientizarea energetică a clădirii Liceului Economic (proiect depus spre finanțare din Fonduri Norvegiene)- aflat în etapa de evaluare tehnică-financiară, în valoare de 4.452.814,26 lei.
11. “Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 în cadrul Spitalului Orășenesc „Dr. George Trifon”, oraș Năsăud, județul Bistrița-Năsăud” – proiect ce va fi depus spre finanțare în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare – Axa 9.1.
12. Variantă ocolitoare a orașului Năsăud – realizarea unei variante ocolitoare pentru orașul Năsăud, în lungime de 4,5 km și a unui pod peste Râul Someș, în valoare de 9,5 milioane de euro (protocol semnat cu Compania Națională de Investiții). Proiectul va fi realizat prin fonduri din cadrul Programului Operațional de Infrastructură Mare (P.O.I.M) Stadiu actual: S-a realizat tema de proiectare, s-a semnat protocolul de colaborare nr.92/28252/14.05.2020 între U.A.T. Orașul Năsăud și CNAIR. S-a elaborat documentația de atribuire în vederea achiziționării serviciilor de cadastrare/ studiului geotehnic precum și serviciile de elaborare a documentației tehnice faza SF, urmând a se publica în SICAP în cursul lunii august a anului curent.
DIN BUGETUL LOCAL
“Lucrări de reparație cu mixtură asfaltică și înlocuire borduri la aleile din cartierul de blocuri Grăniceri Sud în orașul Năsăud și lucrări de reperații străzi în orașul Năsăud” (plombări cu mixtură asfaltică)– proiect aflat în faza de licitație – din buget local în valoare de 753.123,41 lei.
Citiţi şi:
- Primarul Dorin Vlașin: Doi ani dificili, dar plini de realizări! Peste 30 de proiecte cu finanțare nerambursabilă sunt finalizate sau aflate în implementare!
- Primarul Dorin Vlașin: Am adoptat BUGETUL ORAȘULUI NĂSĂUD pe 2024! Continuăm dezvoltarea si modernizarea orașului
- Primarul Mircea Romocea: Peste 42% din bugetul local, alocat secțiunii de dezvoltare. Vezi proiectele administrației năsăudene în 2018!
- 50 de proiecte de investiții, de peste 62 milioane euro, schimbă fața comunei Teaca. Primarul Iustian Muntean: Avem pregătite studii pentru rețele de gaze naturale, campus școlar, centru cultural multifuncţional
- Proiecte de peste 28 milioane euro vor fi implementate până în 2020 la Tiha Bârgăului
Adaugă comentariu nou