Primarul Paul Ştir: Domnule prefect, cu tot respectul, dar unde-i lege, nu-i tocmeală! Vă rog să aplicați aceeași unitate de măsură!
Domnule prefect, cu tot respectul, dar unde-i lege, nu-i tocmeală!
Prieteni dragi, pentru a înțelege mai bine ce vreau să spun cu partea de început a acestui text, o să vă expun câteva lucruri pe care trebuie să le cunoașteți!
Având în vedere contextul actual al pandemiei, nu cu foarte mult timp în urmă, l-am contactat pe domnul prefect cu privire la posibilitatea organizării festivalului “Zilele Comunei Căianu Mic și a tuturor activităților aferente, în zilele de 20 și 21 iunie 2021, de Rusalii, conform tradiției locale!
Prezentându-i domnului prefect tot programul pe care vrem să-l organizăm pe parcursul celor două zile (înstruțatul boului, concert de muzică ușoară, spectacol folcloric, activități de divertisment, competiții sportive, foc de artificii etc.) și analizând legislația în vigoare care stabilește anumite resctricții și condiții în astfel de cazuri, domnia sa, mi-a recomandat să nu organizăm aceste evenimente în acest an pentru a nu intra în contradicție cu legislația!
Conform legii, primarul este reprezentantul statului pe plan local, iar eu am tratat cu maximă responsabilitate această onoare pe care mi-ați încredințat-o dumneavoastră, cetățenii comunei Căianu Mic!
Noi, administrația locală, am luat act de recomandările domnului prefect și am stabilit că respectarea legii primează în astfel de situații!
Până aici, toate bune și frumoase, când, cu deosebită mirare și profundă dezamăgire, am sesizat faptul că, recomandările domnului prefect nu se aplică în toate cazurile. Sau mai bine zis, în alte cazuri, se aplică alte unități de măsură!
În continuare, vreau să cred în buna-credință a instituțiilor statului român, în special a celor care gestionează această criză și nu aș vrea să constat că, pentru unii, această pandemie e mumă, iar pentru alții ciumă!
Domnule prefect, în calitatea dumneavoastră de garant al respectării legii, în numele frumoasei comunități pe care o reprezint, vă rog să aplicați aceeași unitate de măsură în toate cazurile și să vegheați la respectarea legii fără a ține cont de forma sau culoarea reliefului anumitor zone de pe întinsul minunatului nostru județ!
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Citiţi şi:
- Președintele Radu Moldovan și Cristian Pop au luat la pas străzile Sângeorzului pentru a vorbi cu oamenii
- Unde-i lege nu-i tocmeală sau….?!
- Procedura contraventionala
- Ioan Ţintean: Din 2019, taxă de 30 lei/tonă pentru deşeurile nereciclate! Din martie, vom avea condiţii pentru colectarea selectivă
- Un umorist înzestrat
Adaugă comentariu nou