Primim la redacţie şi publicăm

În atenţia: Cotidianului „Răsunetul” Bistriţa

Stimate domnule deputat Ioan Ţintean

Camera Deputaţilor Bucureşti, fax 021.3120828.

Recent, am primit un mesaj constructiv din partea domnului preşedinte al PNL; Crin Antonescu, a cărui activitate şi realizările politice le cunosc începând cu perioada 1990-96.

Subscriu la ideea mesajului de a participa la toate alegerile politice.

Dar pentru aceasta, ca domnul preşedinte să reuşească, este necesar ca şi cei din partidul său, cu responsabilităţi mari, precum dumneavoastră, să fie cel puţin la fel de eficienţi politic!

În atare situaţie vă întreb: ce aţi făcut dvs. pentru a se îmbunătăţi calitatea vieţii celor cărora le-aţi făcut promisiuni în campaniile electorale, angajându-vă să le rezolvaţi problemele reale, curente?

O soluţie fiind înjumătăţirea tarifelor la energia electrică consumată la joasă tensiune, adică consumatorii casnici, toată populaţia României, şi micii consumatori - serviciile.

Acest lucru fiind posibil, tehnologic, şi prin înlocuirea distribuţiei de tip multiplu monofazat cu nul comun, cu distribuţia trifazată propriu-zis. Situaţie în care, energia electrică este alternativa la gazele naturale pentru electrotermie casnică, adică, încălzire şi prepararea hranei, în mod special la acei consumatori la care gazele naturale nu vor ajunge niciodată.

Pentru aceasta aţi primit informaţiile necesare, din partea mea, în 5 cazuri; dar puteţi apela la procedurile parlamentare, precum întrebări, prin intermediul miniştrilor, la entităţile responsabile cu probleme în cauză, precum: A.N.R.E, A.R.C.E., M.E. - Direcţia Tehnică etc., inclusiv distribuitorii - 8 în România, cu atât mai mult cu cât sunteţi în „opoziţie”.

Cu respect,

Ioan Catarig, ex-deputat, oraş Năsăud

str. Horea, nr. 55/A

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5