Primul – ajutor la Infoel

,, Salvezi dacă ştii să acţionezi!” este campania de informare a elevilor de la Colegiul Tehnic Infoel din Bistriţa, cu privire la situaţiile în care este necesară acordarea primului ajutor, regulile şi manevrele practice de acordare corectă a primului ajutor. Derularea proiectului constituie o continuitate a activităţilor desfăşurate în şcoală de către elevii clasei a XI-a A, care an de an, implicaţi în Campania de Informare ,, PRO-SĂNĂTATE” sub deviza ,,Fii voluntar pentru o zi. Arată că îţi pasă de lumea în care trăieşti! “, desfăşoară activităţi interesante care mobilizează un număr mare de liceeni. Au participat elevii claselor IX C, X A, X E şi a XI A, coordonaţi de profesorii Vîrtic Elena, Croitor Claudia, Bîz Maria – Felicia, Pop Alina, Piciu Daniela şi bibliotecar Bob Liliana, dar ca beneficiari ai campaniei de informare sunt toţi elevii şcolii, deoarece primesc materiale informative, pot vizita expoziţiile tematice organizate la biblioteca colegiului şi asistă la exerciţiile demonstrative realizate de către membrii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa –Năsăud şi grupul ”Sanitarii pricepuţi” ai Colegiului Tehnic Infoel, manifestări ce se vor derula pe tot parcursul anului şcolar. ,,ABC-ul primului ajutor ” este o iniţiere în regulile şi manevrele de acordare corectă a primului ajutor în caz de urgenţă – acţiune desfăşurată cu sprijinul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa–Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5