Prins de polițiști după ce a agresat un tânăr de 18 ani, în Bichigiu
La data de 12 noiembrie a.c., în jurul orei 05.00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au fost sesizați prin S.N.U.A.U 112 despre faptul că, în localitatea Bichigiu, a avut loc o agresiune în urma căreia, un tânăr de 18 ani a fost rănit și transportat la spital.
Polițiștii au stabilit faptul că cei doi bărbați ar fi consumat băuturi alcoolice împreună, după care, în urma unor neînțelegeri avute, unul dintre aceștia, în vârstă de 42 de ani, din localitatea Budești, județul Maramureș, l-ar fi lovit cu un obiect ascuțit pe cel de 18 ani. După altercație, maramureșeanul a plecat de la fața locului, fiind depistat la scurt timp, de către polițiștii Secției 6 Politie Rurală Năsăud, la marginea unei păduri din localitate.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Citiţi şi:
- Tânăr din Bichigiu, rănit grav, în urma unei altercaţii cu un bărbat din Maramureş. Cuţitul i-a penetrat plămânii!
- Tânăr din Salva, depistat în trafic, băut, fără permis, la volanul unei maşini radiate din circulaţie!
- Omor la Bichigiu
- Doi tineri din Rebra, reținuți pentru 24 de ore, după ce ar fi lovit alţi doi bărbaţi
- Frate, frate, dar bătaia-i pe zile de spitalizare
Adaugă comentariu nou