Prinşi în timp ce încercau să vândă marfa furată
Poliţiştii din Lechinţa i-au depistat pe F. Vasile de 18 ani şi R. Mihai de 19 ani, ambii din localitate, în timp ce încercau să valorifice cantitatea de 100 kilograme plasă de sârmă. Marfa fusese furată de la o societate din Sîniacob. Prejudiciul cauzat, în valoare de 200 lei, a fost recuperat în totalitate. Cei dou s-au ales cu dosat penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
La Teaca, poliţiştii au reuşit să dea de urma unui suspect care a sustras 38 metri de cablu electric, în cursul lunii decembrie 201. Alexandru T., în vârstă de 29 ani din Viile Tecii a cauzat un prejudiciu de 120 lei.
Alţi patru hoţi au fost identificaţi la Cetate, aceştia sustrăgând, în două nopţi diferite, componente de inox, în valoare de 7.000 lei, de la o societate din Orheiu Bistriţei. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud, este vorba despre L. Paul de 24 ani, F. Daniel de 33 ani, B. Alexandru de 23 ani şi S. D. de 16 ani, toţi din satul Petriş.
Citiţi şi:
- Prinşi la Beclean, în timp ce încercau să vândă 100 pastile ecstasy şi 540 grame de cannabis
- Trei persoane care încercau să fure din magazin sau scara blocului, depistate de jandarmi
- MARIUS MARICA, consilier local Năsăud
- Viorel din Sângeorz-Băi, cercetat pentru trei infracţiuni rutiere
- Tinerii care au furat din Biserica Baptistă din Năsăud, reţinuţi de poliţişti
Adaugă comentariu nou