PRM va avea candidaţi “incomozi” în toate colegiile din judeţ

Liderul filialei judeţene a Partidului România Mare, Viorel Cotuţiu, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că formaţiunea va propune candidaţi în toate cele şase colegii parlamentare din Bistriţa-Năsăsud, dar modelul va fi copita la nivelul întregii ţări. Mai mult, candidaţii PRM vor fi “tineri, cu şcoală”, incomozi pentru ceilalţi competitori. Normal, printre ei nu se află nici Cotuţiu, nici Gheorghe Pop. Numele vor fi făcute publice săptămâna viitoare.

“Cu toate rezultatele slabe pe care le-am avut la alegerile locale (doar 12 consilieri locali), Partidul România Mare nu a dezarmat, electoratul PRM există, este unul mobilizator, care doreşte ca noi, în aceste alegeri parlamentare, să participăm necondiţionat”, a declarat Viorel Cotuţiu.

La nivel naţional, PRM va nominaliza 460 candidaţi, normal şi cu sprijinul confederaţiilor sindicale, a organizaţiilor nonguvernamentale, dar şi al altor partide mai mici care şi-au arătat susţinerea. Este vorba despre Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), condus de Mircea Dogaru, “Vatra Românească”, Asociaţia “Avram Iancu”, Partidul Social Român, Partidul Democraţiei Sociale, Partidul Poporului – Legea Cojocaru, o decizie în acest sens urmând să fie luată de PNG.

“În Bistriţa-Năsăud, noi vom propune în toate colegiile oameni care să le dea de gândit la celorlaţi candidaţi. Nu avem cu niciunul nimic, nu vom lupta împotriva lor, nu vom duce o luptă necinstită cu ei, dar le vom aduce nişte candidaţi care să le dea bătăi de cap şi care sî încerce să obşină ceva rezultate în colegii”, a precizat Cotuţiu.

Acesta a menţionat că sondajele de opinie actuale plasează PRM cu 4%, iar trecerea d epragul electoral ar putea fi dată de calitatea candidaţilor. Oricum, PRM nu exclude niciun fel de colaborare dacă va intra în Parlament, şi asta pentru că nu îşi doreşte să rămână în Opoziţie.

Altfel, liderul naţional Corneliu Vadim Tudor nu va candida nici la alegerile parlamentare, nici pentru funcţia de preşedinte al Românie, rămânând la statutul de europarlamentar. Totuşi, acesta este aşteptat inclusiv la Bistriţa la lansarea candidaţilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5