Probele practice pentru permisul de conducere pot fi susţinute doar în Bistriţa
Şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor, comisar Dumitru Creţa, a răspuns, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, solicitării şcolilor de şoferi de pe raza judeţului cu privire la susţinerea probei practice pentru obţinerea permisului de conducere. Acesta a menţionat că infrastructura rutieră din oraşele Beclean şi Năsăud nu permite susţinerea acestor probe, dat fiind faptul că nu întrunesc condiţiile minimale de dificultate.
„Am analizat problema sesizată şi din punct de vedere al reglementărilor legale – OUG 195/2002 şi Regulamentul de aplicare, respectiv Ordinul MAI 268/2010 care reglementează procedura de examinare în vederea obţinerii permisului de conducere – pot să vă spun că menţiunea expresă este din articolul 4. alin. 6, din Ordinul menţionat anterior, care prevede că în baza Ordinului Prefectului, proba practică poate fi susţinută şi în alte localităţi decât municipiul reşedinţă de judeţ. Pentru aceasta, infrastructura rutieră a localităţilor respective trebuie să permită parcurgerea unor trasee pe categorii diverse de drumuri, care să cuprindă intersecţii şi joncţiuni, intersecţii cu sens giratoriu, treceri la nivel cu cale ferată, staţii de autobuz, treceri de pietoni, urcarea rampelor, coborârea pantelor, zone cu circulaţie intensă, cu minim două benzi pe sens, pieţe aglomerate, zone cu şiruri de vehicule parcate, iar circulaţia să fie marcată prin semafoare, indicatoare şi marcaje rutiere.
Am constatat că, pentru moment, infrastructura rutieră a oraşelor Beclean şi Năsăud nu permite parcurgerea unor trasee în condiţiile stabilite”, a motivat şeful Serviciului de Permise şi Înmatriculări.
Potrivit acestuia, proba practică pentru categoria B se desfăşoară în minimum 25 minute, perioadă în care candidatul parcurge mai multe „situaţii de trafic”, astfel încât „examinatorul să-şi creeze convingerea că acel candidat poate fi admis ca viitor conducător auto”.
Citiţi şi:
- „Suntem un „serviciu” solicitat de cetăţeni, ne străduim să rezolvăm problemele lor prompt şi rămânem alături de cei care ne cer
- Comisar șef de poliție Claudiu Prodan: 46% dintre persoane trec proba teoretică la examenul auto! Care e structura șoferilor bistrițeni, după vârstă!
- Unul din trei candidaţi de BN obţine permisul de conducere
- Din 9 iunie, se pot face reprogramări la proba practică în vederea obținerii permisului de conducere!
- Soluţie revoluţionară pentru marcajele rutiere
Comentarii
Foarte bine domnul Creta. Era si normal acest lucru.
Adaugă comentariu nou