Prof. Augustin Rus: 14 iulie 1789

În desfășurarea Revoluției din Franța (1789 – 1794), apreciată de cei mai mulți istorici ca fiind cea mai mare revoluție burgheză din istorie, 14 iulie 1789, este momentul când o mare parte a populației din Paris, nemulțumită de situația în care a ajuns Franța datorită unei crize economice prelungite și a incapacității regelui și a susținătorilor săi de a rezolva situația, a luat cu asalt fortăreața Bastilia, veche fortăreață și închisoare, simbol al absolutismului regal și feudal. După patru ore de asediu, folosindu-se cinci tunuri care au tras asupra porților, asediatorii au reușit să pătrundă în fortăreață, mulți soldați fraternizînd cu asediatorii. De Launay, comandantul gărzii din Bastilia a fost prins și ucis. Nu peste mult timp, fortăreața a fost dărâmată, mobilierul și ușile vândute iar din cea mai mare parte a pietrelor a fost construit un pod peste Sena. Terenul a fost nivelat și s-a format o piață care se va numi Piața Bastiliei.
În următoarea perioadă se petrec în Franța mari schimbări de natură legislativă, socială, economică, politică etc. Regele Ludovic al XVI –lea și regina Maria Antoaneta sunt executați prin ghilotinare. Frământările vor continua încă mulți ani până la liniștea necesară societății puternic afectată de evenimentele din timpul revoluției.
Datei de 14 iulie, încă din 1790, i s-au dedicat multe manifestări iar începând din 1880 când Parlamentul a votat legea ce prevedea ca această dată să fie declarată Ziua Națională a Franței, ea se sărbătorește cu mai mult sau cu mai puțin fast, în fiecare an.

Prof. Rus Augustin

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5