Profesori și elevi, uniți pe scenă, de 1 Decembrie, la Sângeorz Băi

Ca mulți români , de pretutindeni,  elevii și cadrele didactice de la  Școala Gimnazială “Artemiu Publiu Alexi" din Sîngeorz- Băi  au sărbătorit Ziua Națională a României , în An Centenar, prin diverse activităţi instructiv-educative şi cultural – artistice. Astfel, cu drapele tricolore în mâini , cei mai mici şcolari s-au reunit în sala festivă a şcolii, unde au urmărit filme documentare despre semnificaţia istorică a marelui eveniment de la 1918 şi au interpretat cântece şi poezii patriotice din care nu au lipsit versuri semnate de Mihai Eminescu, George Coşbuc sau Grigore Vieru. Şirul manifestărilor dedicate Marii Uniri a continuat pe scena Centrului Cultural ,,Iustin Sohorca" din orașul- stațiune.

Potrivit obiceiului, atât elevii cât și cadrele didactice s-au unit pentru a rescrie, o pagină de istorie, exprimată prin port popular, cântece și dansuri, poezii şi …dăruire. Importanţa evenimentului istoric de la 1918 a fost marcată de profesorul de istorie Iacob Guşă, printr-o alocuţiune. Primarul orașului, Traian Ogâgău și  profesorul Adrian Bosancu, directorul școlii,au transmis mesaje emoționante sutelor de spectatori aflați în sală.

,,Măcar pentr-un cântec/ Haideți să ne strângem/ Să ne amintim/ Cine-am fost și suntem…"( Cântec de Unire) a fost motto-ul care i-a însoțit pe elevi și pe profesorii lor, deopotrivă, în această minunată zi. Spectacolul a debutat cu un buchet de cântece interpretate de dascăli ai școlii, care au dorit să-și exprime, și așa, dragostea și respectul față de țară. Din program au mai făcut parte: grupul vocal- instrumental ,, Datina" al Școlii Populare de Arte- clasa externă Sîngeorz- Băi, condus de profesorul îndrumător de folclor Ioan Șorecău, grupul folk ,, Floare de colț" sub îndrumarea învățătoarei Livia Mihăilă și grupul instrumental condus de învățătorul Ionel Oarcăs, care a asigurat fondul muzical al tuturor momentelor prezentate. Nu au lipsit poeziile și cântecele patriotice dedicate Marii Uniri, interpretate de școlari mai mici sau mai mari, dar și scenete despre  personalități marcante ,din Sîngeorz- Băi, care au participat la înfăptuirea marelui act istoric de la 1918.

            Nu au lipsit nici momentele coregrafice  susținute de ,,Ansamblul Păunița -Junior" , care a interpretat o suită de dansuri de pe Someș . Sub îndrumarea instructorilor Maxim Petri și Florin Hodoroga, directorul Centrului Cultural ,,Iustin Sohorca", câțiva dascăli talentați , în frunte cu directorii școlii, au debutat  pe  scenă cu trei  dansuri populare: ,, Jocul fetelor de la Crihalma" , ,,De-a lungu' " și ,, Învârtita de pe Someș"  , moment ce a adunat admirativ îndelungi aplauze .

         Finalul a aparținut grupului ,, Mlădițe sângeorzene", condus de profesoara Daniela Clapa  care, a cântat nu numai despre trecut, dar și despre viitor, viitorul copiilor noștri , chemând la unitate românii de pretutindeni.

         ,,Trecutul și prezentul ne sunt presărate atât cu victorii, cât și cu înfrângeri și cu dureri. O durere pe care mulți copii ai școlii noastre o trăiesc este atunci când unul sau ambii părinți pleacă la muncă peste hotare. V-aș împărtăși doar câteva dintre gândurile lor, adunate de consilierul școlar Raveca Gaveniuc, în cadrul proiectului Singur acasă, împreună la școală. Iată ce își doresc acești copii de la țara în care cresc și se formează: ,,Să se dezvolte România, părinții să nu mai plece din țară", ,,Aș dori să se îmbogățească România pentru a ne aduce părinții acasă", ,,Să nu se mai permită să plece niciodată părinții de lângă copii" sau ,, Să țină minte că s-au născut în România și să nu ne uite pe niciunul dintre noi".Bine ar fi ca , în Anul Centenarului, să milităm și pentru unirea acestor familii.Să știți că noi n-am uitat de voi și dedicăm cântecul ,,Românie, Românie" tuturor românilor plecați, dar și celor care îi așteaptă acasă."a intervenit profesoara Daniela Clapa.

            ,,Şcolii îi revine sarcina de a cultiva elevilor noţiuni ca: patrie, patriotism, onoare şi demnitate. Românii trebuie să-şi iubească strămoşii, istoria, tradiţiile, frumuseţile ţării, pământul care ne hrăneşte, locul în care ne-am format şi ne-am petrecut cele mai frumoase momente ale vieții. Să fim uniţi mai mult ca oricând, să spunem tuturor că avem o ţară binecuvântată de Dumnezeu , frumoasă şi dragă pentru că este a noastră. Dorim tuturor românilor ca această zi de sărbătoare să reprezinte speranța unui viitor mai bun , iar sărbătorile de iarnă să vină cu sănătate și belșug." a încheiat profesoara Cătălina Mureșan , director adjunct al școlii.

Înv. Anuța Pop,
Școala Gimnazială „Artemiu Publiu Alexi”, Sângeorz- Băi

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5