Programul „Din grijă pentru sănătate” - de acordare a tichetelor sociale - continuă la Năsăud
Acordarea unor beneficii de asistență socială, sub formă de tichete sociale, persoanelor care beneficiază de pensie de stat în cuantum de până la 500 lei lunar, din orașul Năsăud, continuă.
Valoarea nominală a tichetelor este de 50 lei, iar tichetele pentru trimestrul II se distribuie deja prin intermediul Serviciului Public de Asistență Socială din cadrul Primăriei Orașului Năsăud.
Destinația acestor tichete este exclusiv pentru medicamente şi se acordă persoanelor cu domiciliul în orașul Năsăud și cele două cartiere aparținătoare, pensionari ai sistemului public de pensii cu venit net provenit dintr-o singură pensie, cel mult egal cu 500 lei.
Această acțiune cu caracter de protecție socială a fost realizată la inițiativa primarului orașului Năsăud, Mircea Romocea și vine în sprijinul pensionarilor cu venituri mici.
Citiţi şi:
- Pensionarii cu pensii de până la 500 de lei, așteptați să solicite tichetele sociale pentru medicamente, de la Serviciul Public de Asistență Socială- Năsăud
- Tichete sociale pentru pensionarii din oraşul Năsăud, cu pensii de până la 500 lei lunar
- Un pic mai bine pentru pensionarii din Năsăud. Primăria le distribuie tichetele sociale
- Elevii din familii defavorizate vor primi tichete sociale în valoare de 500 lei pentru a cumpăra rechizite şi haine! Vezi metodologia!
- Faci curățenie, îngrijești o persoană, întreții spații verzi la o casă? Ești prestator casnic! Poți obține asigurare de sănătate și vechime! Câte persoane s-au înscris la AJOFM BN!
Adaugă comentariu nou