Programul slujbelor la Hramul Mănăstirii Nicula
Lun, 08/12/2024 - 16:36
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului de pe 15 august este importantă peste tot în lumea creștină, dar pentru noi transilvănenii are o profunzime aparte, mai ales datorită icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula.
Marele praznic al Adormirii Maicii Domnului va fi precedat de tradiționalul pelerinaj „La Nicula colo-n deal”, amintindu-ne de anul 1699, când icoana pictată de preotul ortodox Luca din Iclod și aflată în biserica din Nicula a lăcrimat vreme de trei săptămâni.
Procesiunea va începe miercuri, 14 august 2024, de la ora 12.00, de la Biserica Sfântul Nicolae din parcul central al orașului Gherla și va continua pe jos până la biserica de lemn din incinta Mănăstirii Nicula. Procesiunea va fi condusă de către IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, însoțit de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, din care va face parte și Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.
De la ora 18.00, pe altarul de vară al Mănăstirii va fi săvârșită slujba Vecerniei Mari și a Litiei, iar de la ora 22.00, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va fi scoasă din biserică și va fi săvârșită Slujba Utreniei și Prohodul Maicii Domnului.
Toate aceste slujbe de priveghere vor culmina cu procesiunea icoanei, în jurul orei 00.00.
În ziua praznicului, joi, 15 august 2024, de la ora 9.00, tot pe altarul de vară, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie și va rosti pelerinilor un cuvânt de învățătură.
Pe toată perioada prezenței lor la Mănăstirea Nicula, credincioșii sunt sfătuiți să fie responsabili unii față de alții și mai ales față de ce lasă în urma lor, știind că pășesc într-o grădină a Maicii Domnului.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei
***
Programul slujbelor HRAM 2024 13 - 15 august 2024
Marți 13 august
07:00 Acatistul Acoperământului Maicii Domnului
Ceasurile III şi VI
Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
15:00 Taina Sfântului Maslu
18:00 Vecernia, Acatistul Adormirii Maicii Domnului
21:00 Miezonoptica, Utrenia și Ceasul I
Dezlegările Sfântului Ioan Gură de Aur
Miercuri 14 august
08:00 Acatistul Acoperământului Maicii Domnului
Ceasurile III şi VI
09:00 Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
Predică PS Benedict Bistrițeanul
12:00 Taina Sfântului Maslu
Plecarea soborului de arhierei din Gherla spre Mănăstirea Nicula
18:00 Vecernia cu Litie
Slujește IPS Mitropolit Andrei Andreicuț și
PS Teofil Roman de Iberia (Spania)
21:30 Scoaterea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului
22:00 Utrenia și Prohodul Maicii Domnului
Înconjurul bisericii cu Icoana
Moliftele Sfântului Vasile cel Mare
Joi 15 august - Adormirea Maicii Domnului
05:00 Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur în biserică
08:00 Acatistul Adormirii Maicii Domnului
09:00 Sfânta Liturghie arhierească în sobor de arhierei, preoți și diaconi
Slujește IPS Mitropolit Andrei Andreicuț și PS Teofil Roman de Iberia (Spania)
Citiţi şi:
- Programul slujbelor la Mănăstirea Nicula cu ocazia hramului
- (Foto) Istoria se scrie prin credincioşii Mănăstirii Dobric. Mii de oameni s-au rugat, alături de episcopul Teofil de Iberia, Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstire
- Invitaţie la Nicula Ţibleşului
- Danilă Filipoi, Floarea Cosmi, Florica Bradu au adus laudă Maicii Domnului la Mănăstirea Izbuc. Preasfințitul Sofronie l-a felicitat pe năsăudean pentru cartea "Crucea apelor"
- Biserica „Adormirea Maicii Domnului”

Meniu principal
Ultimele stiri
Dum, 09:10
Joc la dugeană de Rusalii în Poiana Ilvei Dum, 08:19
Părintele Radu Roșu: Încrederea - antidotul pentru grijile, tristețea și neliniștile sufletești Dum, 07:28
La mulți ani doamnei ADRIANA-CLAUDIA FEIER, consilier superior în cadrul Consiliului Județean B-N! Sâm, 13:51
PS Samuel Bistrițeanul va sluji, duminică, la Ghinda, la sfințirea altarului de vară și a clopotelor Sâm, 11:35
Andrei Marga: Estul ca sursă a Europei Cultura
Pe prima pagină a periodicului „Săptămâna” (an. I, nr. 7, din 12 mai 1928), ce apărea la Bistrița,...
Comentarii
Piotr Verijac -
Dum, 05:22
Buna mă numesc Piotr sunt din Republica Moldova și doresc să muncesc în Israel
Viorel Partene -
Dum, 00:30
Domnul profesor m-a pregatit la matematica si astfel am ajuns inginer in Electronica si...
FlorentinArchiudean -
Sâm, 22:12
Felicitari!
Florentin Archiudean -
Joi, 21:00
Multumim domnule general! Cu vânătorii de frunte ( ai Bg 1 VM din iimile noastre!) trecem munte...
Pasaj subteran -
Joi, 17:44
Prietene, fă-ți mult curaj,
Când probezi noul pasaj,
Așa cum eu mi-am făcut,
Pe pârtii noi — la-...
Aniversări
Sănătate, bucurii şi împliniri transmitem, în zi de naştere, doamnei ADRIANA-CLAUDIA FEIER, consilier superior în cadrul Consiliului Judeţean...
Cu prilejul aniversării dumneavoastră, părinte Cristian Teutișan, preot paroh la Uriu, vă adresăm alese urări de sănătate şi fericire, dimpreună cu...
La popas aniversar, adresăm alese urări părintelui Radu Liviu Roșu, preot paroh la Biserica “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Şieu-Măgheruş...
In Memoriam
Astăzi, 20 mai, comemorăm nouă ani de la trecerea la cele veşnice a profesorului Petre Anghel, îndrumător și mentor pentru nenumărați elevi...
























Adaugă comentariu nou