Proiect judeţean Manifest: Viaţa la ţară, la Braniştea

Dezbaterea brănișteană
MANIFEST: VIAȚA LA ȚARĂ
Proiect județean
Cam așa a început povestea satului Braniștea:
”Dacă aș dori să fiu în ton sută la sută cu evenimentul la care am onoarea să fiți prezenți v-aș spune ceva de genul :
”Bună zâua. Ce mai faci bade Grigore? Dar neata lele Măriuță ? Mă știi? Io-s Ana lui Ghergina din capătul satului.”
Fiindcă , nu-i așa, viața la țară începe cu graiul satului .”
Firesc, însă, nivelul acestei manifestări și calitatea celor prezenți a impus o altfel de prezentare.
Așadar, ne-am bucurat nespus să le urăm invitaților BINE AȚI REVENIT LA ȚARĂ, adică acasă, și le-am mulțumit acestora că au onorat prin prezența dumnealor efortul nostru.
Printre cei prezenți s-au numărat: domnul Deputat Dolha Stelian; domnii Inspectori Școlari Balasz Deneș, Stanciu Daniel; domnul Viceprimar Săsărman Cornel; Preoții satului, doamna Președinte A.P.O.R, Bindea Natașa; domnul Vicepreședinte A.P.O.R Bistrița și reprezentant mass- media , Chiuzan Vasile; doamna Bibliotecar CCDBN, Pop Margareta; cadre didactice; foști și actuali elevi ai școlii din Braniștea.
Programul dezbaterii a cuprins în ordine următoarele momente: Vizionare film : Chipul satului meu, Prezentarea scrisorilor unor foști elevi, Dezbatere: amintiri din viața satului trecut și prezent Recitare poezii -elevii claselor VI- VIII; Recital de cântece populare – solista Câmpan Adriana, fostă elevă a școlii; Miniconcert pian: Săplăcan Ioana, elevă în clasa a II-a, Expoziție fotografii vechiși noi.
Dezbaterea s-a desfășurat pe marginea scrisorilor citite, vorbind amintirile și speranțele.
A urmat înmânarea diplomelor de onoare, recunoștință și participare
Cu toții am ținut mai apoi un moment de reculegere în memoria unor personalități locale, primari și profesori, care și-au lăsat amprenta asupra identității satului Braniștea .

Elevii claselor a VI-a și a VIII-a, secțiile română - maghiară, au pregătit pentru sufletul nostru un moment de poezie bilingv desprins din vatra satului.
Ne-a bucurat cu glasul ei autentic, solista Adriana Câmpan, fostă elevă a școlii din Braniștea.
Un moment aparte a fost Minirecitalul la pian susținut de Săplăcan Ioana, elevă în clasa a II-a la Școala Gimnazială Braniștea.
Am păstrat pentru final câteva crâmpeie din viața satului de odinioară și prezent materializate printr-o expoziție foto care cu siguranță a încântat lumea prezentă.
Deși ar fi fost firesc să cerem părerea despre ceea ce s-a întâmplat în această zi, nu am făcut acest lucru. Împlinirea noastră este că fiecare va duce mai departe o amintire, un gând, o speranță .
Mulțumim pe această cale sponsorilor noștri : Hertely Vasile, Eurosistem S.R.L. Beclean, S.C. Pavloris S.R.L Braniștea, S.C. Valibia S.R.L Beclean, S.C. Linquenda S.R.L. Beclean.

Prof. Abodi Melania

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5