Proiectul privind depozitul de produse agroalimentare prinde contur

Iniţiativa vicepreşedinteleui Consiliului Judeţean, Stelian Dolha, privind înfiinţarea unei Comisii de analiză privind dezvoltarea şi implementarea proiectului „Depozitul de produse agroalimentare în judeţul Bistriţa-Năsăud” a trecut de plenul forului judeţean.
Proiectul a fost aprobat aproape în unanimitate, democrat-liberalii solicitând doar ca CJ BN să nu caute „să inventeze roata de la căruţă” (Florin Urâte) şi să ia ca model de bună practică investiţia deja dată în folosinţă în judeţul Constanţa (Eugen Curteanu).
Practic, de vineri, există o comisei care va analiza oportunitatea promovării acestui proiect, în care au fost cooptaţi, alături de iniţiatorul Stelian Dolha, Veronica Hasnăş – şef serviciu Dezvoltare durabilă, mediu, utilităţi publice din cadrul CJ, Costel Balaci – consilier Camera Agricolă, dr. ing. Florin Căpraru şi Aurel Onigaş – manager SC POMBIS SA Bistriţa. Comisia îşi desfăşoară activitatea pe o perioadă de 3 luni, iar pentru desfăşurarea activităţilor a fost alocată suma de 30.000 lei (n.n. – membrii acestei comisii nu vor fi plătiţi).
„Fermierii locali au probleme cu valorificarea produselor agricole deoarece nu dispun de capacităţi de depozitare sau stocare temporară, fiind deseori nevoiţi să vândă marfa direct din câmp sau din gospodărie la preţuri foarte mici pentru a putea începe un nou ciclu de producţie. Acest fapt creează o conjunctură favorabilă intermediarului, care pe lângă evaziunea fiscală stabileşte preţul în defavoarea fermierului urmând să valorifice marfa la preţuri superioare.
Piaţa agricolă este complexă. Conform cererii şi ofertei zonale specifice judeţului se pot deosebi: piaţa ţărănească, piaţa producătorilor de legume (bazinul Uriu, Şintereag, Nimigea), piața pomi-viticolă (Bistriţa, Jelna, Cetate, Braniştea, Ciceu-Mihăeşti, Teaca, Lechinţa), piaţa producătorilor de carne şi lapte dispersată pe întreg teritoriul judeţului)”, a argumentat Stelian Dolha necesitatea demarării acestui proiect.
În opinia sa, construcţia unor astfel de depozite conduce la diminuarea evaziunii fiscale în domeniul agricol, stabilizarea preţurilor primite de producători pentru marfa livrată, sprijinirea fermierilor la accesul pe pieţele de desfacere, negocierea unor preţuri avantajoase pentru producători, limitarea numărului de intermediari şi implicit diminuarea preţurilor în magazine. Mai mult, astfel de depozite permit punerea în valoare a produselor agricole autohtone, de genul „Produs în Bistriţa-Năsăud”.

Stelian Dolha: Există două variante de finanţare – fonduri europene sau parteneriat public-privat
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean a precizat în faţa colegilor că iniţiativa, deşi semnată în nume propriu, este, finalmente, a Consiliului Judeţean. Stelian Dolha a menţionat că „prin PNDR, mai sunt 2,34 miliarde euro până la sfârşitul lui 2013”, bani care ar putea fi traşi pentru aceste investiţii. Concluzia: „trebuie urgentată treaba, nu avem timp de pierdut, proiectul trebuie demarat”.
Finanţarea poate fi asigurată prin fonduri europene - prin Planul Naţional de Dezvoltare Rurală – Măsurile 123 şi 125, care presupune şi constituirea unor asociaţii de dezvoltare intercomunitară sau a unei societăţi comerciale - dar şi printr-un parteneriat public-privat, în care primăriile pun la dispoziţie terenul, iar un investitor dezvoltă o astfel de afacere aducătoare de profit.
După cel puţin 30 de întâlniri zonale, Comisia ar urma să prezinte un raport de oportunitate la finele lunii ianuarie 2013.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5