Protecţia Consumatorilor: zece locuri de joacă “închise” temporar
Comisarii bistriţeni de la Protecţia Consumatorilor au dispus măsura interzicerii utilizării echipamentelor din zece spaţii de joacă de pe raza judeţului nostru, până la eliminarea deficienţelor consemnate în documentele de control. Mai mult, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bistriţa-Năsăud a aplicat opt amenzi în cuantum total de 8800 lei şi două avertismente, la cele nouă autorităţi localeşi o firmă controlate.
Verificările din perioada 1 – 12 august au vizat spaţii de joacă din municipiul Bistriţa, oraşele Beclean, Năsăud şi Sângeorz-Băi, comunele Galaţii Bistriţei, Teaca, Şintereag, Lechinţa şi Feldru, precum şi pe cel de lângă Staţia de distribuţie carburanţi Bistriţa nr. 1.
Potrivit comisarului şef Dina Suciu, abaterile constatate fac referire la lipsa plăcuţelor de avertizare de pe echipamentele de agrement (Bistriţa – „Independenţei, Bl. 1” şi “Bd. Decebal, Bl. K2” şi la staţia PECO, Feldru, Sângeorz-Băi, Galaţii Bistriţei – la Herina, Teaca –în centrul comunei), la lipsa parţială a acestora sau informarea incompletă. De asemenea, comisarii au constatat că nu au fost amplasate panouri de avertizare la intrarea în incinta locurilor de joacă sau informaţiile postate sunt insuficiente.
Trepte putrede, tobogane sparte, hinte cu lanţuri uzate, echipamente care pot pune în pericol siguranţa copiilor sunt alte nereguli pe care cei de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor le-au sesizat şi care au “cântărit” în aplicarea sancţiunilor.
Citiţi şi:
- Protecţia Consumatorilor: Amenzi aplicate la magazine din Nimigea!
- Protecţia Consumatorilor: Fast-food din Prundu Bârgăului, închis temporar pentru condiții insalubre
- Amenzi aplicate de comisarii de la Protecția Consumatorilor la două magazine care comercializează produse second-hand în Sângeorz-Băi
- Protecţia Consumatorilor: A fost prelevată o probă din laptele care se furnizează în şcoli
- În primele trei luni, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au aplicat amenzi de peste 160.000 lei. Vezi cu poţi sesiza nereguli în minicavacanţa de Rusalii!
Adaugă comentariu nou