PS Părinte Episcop Macarie: Vom supraviețui ca neam dacă vom continua moștenirea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și a celorlalți sfinți înaintași

De sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare al Moldovei, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Centrul Episcopal din Stockholm, fiind înconjurat de reprezentanți ai Centrului de Tineret al Episcopiei (CTSM), ocrotit de Sfântul Voievod Ștefan. Tinerii au primit mai multe medalii cu chipul măritului domnitor, iar doi copilași a unor familii de tineri din CTSM, au fost botezați de ierarh.

Cu acest prilej, Preasfințitul Macarie a spus: „Deși departe fizic de Putna măritului Ștefan, am trăit și aici, aceeași bucurie duhovnicească pe care o trăim atunci când suntem pelerini la această prăznuire în ctitoria marelui Voievod al Moldovei, acolo unde odihnesc sfintele sale moaște și unde ne binecuvântează pe noi toți cei care ne închinăm cu evlavie în ctitoria sa și îi cinstim moaștele sale și îi cerem cu osârdie rugăciunea. Iată, am primit o moștenire aleasă și atâta vreau să spun, că vom supraviețui ca neam în măsura în care vom păstra, vom prețui și vom continua moștenirea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare al Moldovei și a celorlalți sfinți înaintași. Așadar, cea mai înaltă vocație, singura care contează în veșnicie pentru un popor, este de a naște sfinți” a mai adăugat ierarhul.

Zilele trecute, Părinte Episcop Macarie, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, a săvârșit Sfânta Liturghie și a botezat doi copilași în biserica parohială din Copenhaga, iar în Duminica Sfinților Români, 30 iunie 2019, a slujit Sfânta Liturghie de hram în parohia din Roskilde, precizând în cuvântul său de învățătură: „Trăim vremuri tot mai ostile creștinismului și modului de viață creștină. Perspectivele sunt din ce în ce mai întunecate iar lumea este din ce în ce mai stricată de ideologiile nefirescului care se propagă într-un mod patologic. Tocmai de aceea avem atâta nevoie de sfinții români ca să ne însoțească neîncetat și să ne ajute prin rugăciune și puterea modelului să dăm laolaltă o bună și dreaptă mărturie”.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5