PS Samuel Bistrițeanul: Voi încerca să fiu slujitor al tuturor, în ascultare și rugăciune. Cuvânt la instalare

Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, în cuvântul rostit cu ocazia hirotoniei și instalării ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a vorbit despre misiunea arhiereului în lume, subliniind că aceasta este întemeiată pe ascultarea lui Hristos față de Tatăl. Totodată, și-a mărturisit hotărârea de a-și împlini slujirea avându-l ca model pe cel care timp de 35 de ani l-a ținut sub omoforul său – Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.

„Arhiereul este primul ascultător al Cuvântului lui Hristos” – PS Samuel Bistrițeanul

În prima parte a cuvântului, PS Samuel a vorbit despre înălțimea și responsabilitatea treptei arhieriei.

Ascultarea lui Hristos față de Tatăl este temelia slujirii Sale față de lume. Episcopii sunt icoane ale pilduirii Arhiereului celui Mare, Iisus Hristos, și chipuri văzute ale prezenței Lui între oameni. Episcopii Bisericii sunt, așa cum scrie Sfântul Apostol Pavel, slujitori ai lui Hristos și iconomi ai tainelor lui Dumnezeu. În acest cuvânt, „iconom” nu înseamnă doar simplu servitor, ci „cel ce veghiază sub comanda cuiva”, adică slujitor aflat în ascultare de Stăpânul Hristos”, a spus noul ierarh.

El a adăugat că întreaga slujire arhierească se întemeiază pe pilda lui Hristos, Care a ascultat până la jertfa supremă:

Mântuitorul ne-a arătat că S-a coborât din cer nu ca să facă voia Sa, ci voia Tatălui. Ascultarea Lui nu a fost o umilință, ci manifestarea iubirii. Hristos slujește oamenilor pentru că ascultarea Lui față de Tatăl este din iubire, iar iubirea se manifestă prin slujire”.

El a arătat că slujirea arhierească nu înseamnă putere lumească, ci jertfelnicie și responsabilitate față de comunitate: „Episcopii sunt icoane ale pilduirii Arhiereului celui Mare, Iisus Hristos, și chipuri văzute ale prezenței Lui între oameni”.

O slujire în ascultare și rugăciune

În continuare, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul a vorbit despre misiunea personală pe care și-o asumă în noua demnitate, mărturisind că temelia acesteia va fi rugăciunea, ascultarea și responsabilitatea față de comunitate.

Pentru împlinirea slujirii mele cer rugăciunile și povățuirea Maicii Domnului, a Sfinților Proroci Ioan Botezătorul, al cărui nume l-am primit la botez, și Samuel, al cărui nume îl port de la călugărie. Mă voi strădui să-mi amintesc mereu de cuvintele lui: „Ascultarea este mai bună decât jertfa, și supunerea mai bună decât grăsimea berbecilor. Căci neascultarea este un păcat la fel ca vrăjitoria și împotrivirea este la fel cu închinarea la idoli” (1 Regi 15, 22-23)”, a subliniat ierarhul.

El a arătat că arhieria nu este o onoare personală, ci o chemare la slujire jertfelnică, alături de toți cei încredințați spre păstorire:

Voi încerca, cu ajutorul lui Dumnezeu, să contribui cum se cuvine la slujirea de devenire și propășire a comunității noastre eclesiale, într-o lume căzută, de sfințire și de mântuire pentru toți oamenii, din toate vârstele și categoriile sociale, pentru cei osteniți și împovărați sufletește și pentru cei care simt o căutare lăuntrică după Dumnezeu”.

Recunoștință și mulțumiri

Un loc aparte în cuvântul său l-au ocupat mulțumirile adresate Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, sub a cărui oblăduire a slujit mai bine de trei decenii.

„Vă mulțumesc cu toată ființa mea, Înaltpreasfințite Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, care după terminarea studiilor teologice m-ați hirotonit diacon, apoi preot, m-ați tuns în monahism și sub al cărui omofor slujesc de 35 de ani, îndrumându-mă de-a lungul acestei perioade cu însemnată înțelepciune, răbdare, bunătate și dragoste părintească, virtuți și harisme pe care Înaltpreasfinția Voastră le aveți din belșug. Astăzi, prin punerea mâinilor și prin slujirea consacrată, mi-ați confirmat chemarea la arhierie, împreună cu ceilalți preasfințiți părinți episcopi”, a spus Preasfinția Sa.

De asemenea, PS Samuel Bistrițeanul a adresat mulțumiri ierarhilor care au slujit alături de Mitropolitul Andrei la hirotonia sa: Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, Preasfințitului Părinte Ignatie al Hușilor, Preasfințitului Părinte Iustin al Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitului Părinte Visarion al Tulcii, Preasfințitului Părinte Benedict al Sălajului, Preasfințitului Părinte Macarie al Europei de Nord, precum și Episcopilor-vicari Damaschin Dorneanul, Timotei Sătmăreanul și Gherontie Hunedoreanul.

În același timp, ierarhul a mulțumit tuturor clericilor, monahilor și monahiilor care își desfășoară lucrarea de misiune și rugăciune în parohiile și mănăstirile Arhiepiscopiei, precum și întregului popor credincios. Tuturor le-a dorit binecuvântare și întărire în viața de zi cu zi: „sănătate, pace, bucurie, spor în viață, în credință și în înțelegerea cea duhovnicească”.

Nu au lipsit nici cuvintele de recunoștință față de familie. Preasfinția Sa și-a exprimat mulțumirea pentru frații săi, Gheorghe și Viorel, pentru cumnatele Rodica și Nicolina, precum și pentru nepoți și pentru toate rudele, care i-au fost și îi rămân sprijin și încurajare.

Cu emoție, ierarhul i-a amintit și pe consătenii săi din comuna natală Ciuruleasa, din Munții Apuseni, veniți la Cluj în număr mare pentru a-i fi alături la ceas de sărbătoare. În fruntea lor s-au aflat preotul paroh Traian Borza, primarul Ioan Cioara și directorul școlii, Rusalin Sicore.

Un moment de sărbătoare pentru întreaga Arhiepiscopie

Hirotonia întru arhiereu a Preasfințitului Părinte Samuel Bistrițeanul a avut loc astăzi, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, prin punerea mâinilor și rugăciunea de invocare a harului Sfântului Duh, săvârșită de un sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, și Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, alături de alți opt episcopi membri ai Sfântului Sinod.

Slujba de ipopsifiere – rânduiala prin care candidatul este chemat și vestit oficial la treapta arhieriei – a avut loc în ajun, la Vecernia Mare săvârșită în aceeași Catedrală.

Prima Sfântă Liturghie pe care noul Episcop-vicar o va sluji în această calitate va fi luni, 8 septembrie, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, la Mănăstirea de maici „Nașterea Maicii Domnului” de la Ciucea, ctitorie monahală aflată sub oblăduirea Arhiepiscopiei Clujului.

 | Radio renaşterea 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5