PSD dă iarăși tonul în privința eliminării pensiilor speciale!

PSD e consecvent în privința pensiilor speciale! Le-a combătut, a propus inițial eliminarea lor, apoi impozitarea drastică, după ce CCR a respins varianta tăierii.
Acum, președintele PSD a dat din nou exemplul necesar și a anunțat PRIMUL că va demisiona din Camera Deputaților, înainte de terminarea actualului mandat, așa cum a făcut-o și-n precedenta legislatură, pentru a NU beneficia de pensie suplimentară. Exemplul său este urmat atât de deputatul Daniel Suciu, cât și de senatorul Ioan Deneș.
În 2016 Marcel Ciolacu și-a dat demisia și mandatul său a încetat pe 19 Decembrie, înainte cu 2 zile de finalul legislaturii ți învestirea noului Parlament.
Legea 96/2006 – Statutul deputaților și senatorilor - precizează la Art 49, alin 4, că ”Pentru mandate incomplete, indemnizația pentru limită de vârstă se calculează proporțional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puțin de un mandat parlamentar".
Acesta este adevărul, indiferent cât de mult s-ar chinui USR-ișitii, PNL-iștii și propaganda lor să-l ascundă! E obligatoriu să existe un mandat parlamentar – adică TOATĂ LEGISLATURA – pentru pensie specială; cine demisionează înainte de finalul mandatului, așa cum au făcut Marcel Ciolacu și alți parlamentari PSD, nu mai au dreptul să primească pensie suplimentară, chiar dacă ar solicita-o ulterior.
Dacă PNL voia cu adevărat să elimine sau impoziteze pensiile speciale o putea face foarte rapid și foarte simplu. Guvernul Orban putea să dea o OUG care rezolva problema, așa cum a dat zeci de alte OUG.
De ce nu au dat această ordonanță? Pentru că în realitate PNL NU VREA CA PENSIILE SPECIALE SĂ DISPARĂ. VREA SĂ RĂMÂNĂ ȘI SĂ PROFITE CÂT POATE DE MULT DE ELE!
De altfel e un fapt că PNL este artizanul și protectorul pensiilor speciale. O arată datele oficiale:
- Legea 142/1997 – prima care introducea în România conceptul de pensie specială a fost inițiată de Valeriu Stoica, ministru liberal.
- Legea 303/2004 prin care magistrații primeau pensie specială a fost votată de PNL în unanimitate.
PNL, prin ALINA GORGHIU, a inițiat Legea nr.83/2015 care a introdus pensii speciale pentru aviatori, în total 1500 de oameni. ”PENTRU” cu 51 de voturi.
- La votul pe legea introducerii pensiilor speciale pentru diplomați, respectiv 216/2015 PNL a votat PENTRU. INCLUSIV LUDOVIC ORBAN! PNL prin FLORIN ROMAN, a inițiat PLX 442/2017 în urma căreia 600 de funcționari ai Curții de Conturi au primit pensii speciale.
Cât despre USR, aceștia sunt disperați că gestul președintelui PSD și al altor parlamentari social-democrați de a demisiona din Parlament, ca expresie a dezaprobării și refuzării publice a pensiilor speciale, le-a stricat planul de campanie electorală pentru perioada cât a mai rămas până la alegeri.
PNL și USR s-au trezit acum să voteze eliminarea pensiilor speciale. Foarte bine!
Însă, dacă tot vor acum să vină la muncă, să voteze și dublarea alocațiilor copiilor.
Să nu mai chiulească și să vină la muncă!

Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT- PSD ORG. JUD. Bistrita-Nasaud. Realizat de Rasunetul Media SRL. Codul de identificare a mandatarului financiar 11200020

Comentarii

25/11/20 10:30
un cetatean

Oameni fara caracter! Le-ati acordat dupa bunul plac, ignorand orice principiu de bun simt! Ati facut ce-ati vrut, iar acum cand "se apropie funie de par"va intreceti in acte reparative.
V-ati batut joc de o natiune, ati fost surzi la cererile oamenilor,iar acum continuati un spectacol al penibilului,al grotescului. Spor la dezintegrare!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5