Punct modern de colectare a deşeurilor menajere la Figa

Autorităţile beclenare au decis în luna mai amenajarea unui punct modern de colectare a deşeurilor şi reziduurilor menajere din satul Figa. Ca urmare a acestei decizii, lucrătorii Direcţiei de Gospodărie Comunală Beclean, coordonaţi de către directorul George Pop, au amenajat, pe un amplasament situat în afara cartierului Figa, un punct modern de colectare, dotat cu două containere mari, destinate colectării deşeurilor menajere din gospodăriile localnicilor. Punctul de colectare a fost pietruit şi împrejmuit cu un gard, pentru a împiedica împrăştierea resturilor menajere în zonă şi a fost amenajată o cale de acces către locul în care figanii îşi vor depozita de acum înainte deşeurile menţionate. De asemenea, conducerea Primăriei şi a Direcţiei Locale de Gospodărie Comunală au stabilit ca punctul respectiv de colectare să fie monitorizat şi deşeurile să fie ridicate de către maşinile specializate ale Direcţiei ori de câte ori va fi necesar, pentru a evita supraîncărcarea punctului de colectare amenajat la Figa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5