Puterea gândului 15 - Locuri încărcate cu energia vindecării

Prin canalele energetice care corespund cu firele Aka din învăţătura şamanilor Kahuna, se pot încarcă obiecte şi locuri cu energia conştiinţei (vezi definiţia din “Puterea gândului 14 - Energia conştiinţei, boala şi vindecarea”). Ideea de talisman - un obiect mic, primit la un moment deosebit de la cineva drag, cu scopul de a aduce noroc - este numai un exemplu. Efectul obiectului poate fi foarte mic la început, dar creşte de fiecare dată când îl folosim cu drag, pentru că astfel îl reîncărcăm. La fel se petrece şi cu locurile. Emoţiile oamenilor care au suferit sau chiar au murit pe câmpul de bătălie încarcă locul respectiv să poarte aceeaşi undă de frică şi teroare. Dacă locul nu urmează să fie reîncărcat şi cu gânduri pozitive, atunci atrage în continuare energiile asemănătoare sau chiar spiritele cu vibraţii mai joase care primesc energia prin rezonanţă cu frecvenţă joasă de acolo. Din acest punct de vedere, ritualul de a curăţa un loc capătă sens, dar numai dacă sunt derulate cu emoţii puternic pozitive, adică, cu toată inima şi cu drag! Un ritual fără implicare emoţională rămâne fără rost. Emoţiile de uimire şi veneraţie, sau emoţia care parcă ne înalţă - de exemplu, la vederea unui peisaj cu o frumuseţe deosebită - declanşează încărcătura pozitivă a locului respectiv cu gândurile noastre. De aceea, în bisericile vechi s-au adunat comorile de artă, care au scopul să prindă atenţia vizitatorilor cu totul, să le înalţă într-o stare de energie ridicată şi să marcheze energia lor în acest loc. Din acest motiv, lăcaşurile de cult întotdeauna au fost construite cât de mari şi impresionant posibil. Teoria explică şi motivul religiilor noi, care au înlocuit un cult vechi, să se ridice lăcaşurile lor exact pe locul cultului anterior, chiar dacă se distanţează de zeii slujiţi acolo: Locul este deja plin de energia oamenilor care şi-au lăsat acolo amprentele în atomii pietrelor şi a pământului. Acelaşi lucru se întâmpla în unele locuri naturale care se deosebesc printr-o frumuseţe uimitoare şi care îţi taie respiraţia, sau în incinta construcţiilor megalitice precum Stonehenge sau piramidele din Egipt. Prin efectul lor de a produce energie înaltă în oameni, prin uimire, astfel de locuri se autoîncarcă continuu şi prind o putere deosebită după milenii de acumulare. La fel se reîncarcă locurile deja cunoscute pentru efectele lor pozitive, precum drumul sfântului Iakob din Franţa şi Spania, sau Lourdes, unde s-au petrecut câteva vindecări miraculoase. Dar prin acelaşi mecanism, un loc poate şi să piardă putere dacă urmează să atragă oameni speriaţi, plin de dubii şi inundaţi cu emoţii de suferinţă.

Puţin cunoscut este faptul că ştiinţa a dovedit deja existenţa energiei de vindecare şi potenţialul ei de a se depune la un loc. Taft, Radin şi Youth din California Pacific Medical Center au dovedit acest lucru, folosind culturi din celulele creierului. Cercetători american au ales celulele, pentru că o celulă nu se poate influenţa prin sugestie sau efectul Placebo. Cultura celulelor crescute în vase pe o substanţă nutritivă s-au împărţit în două grupuri, una care urmează să fie influenţată prin puterea gândului, şi alta pentru control. Pe urmă, patru oameni cu experienţă în practica Johrei (o tehnică de meditaţie pentru ridicarea vibraţiilor energiei) au fost însărcinaţi să producă un câmp de energie vindecătoare şi să se concentreze de patru ori pe zi, timp de 25 minute, asupra celulelor aflate într-o cameră izolată în apropriere. Dar înainte de a aduce celulele în cameră, de fiecare dată oamenii s-au concentrat să ridice şi energia locului! Radin a instalat şi trei RNG-uri (vezi: “Puterea gândului 10 - Conştiinţa globala descoperită”) în incintă, sa controleze dacă într-adevăr s-a ridicat energia. Analiza experimentului a arătat o reacţia coerentă tuturor RNG-urilor declanşate prin meditaţie şi înainte şi în timpul expunerii celulelor - şi o rată de creştere ridicată pentru celulele expuse la gânduri încărcate faţă de culturile de control. Experimentul a fost repetat timp de mai multe zile în acelaşi loc, iar după a treia zi a apărut şi efectul spaţiului precondiţionat: celulele tratate acolo au început să crească din ce în ce mai repede cu timpul! Din întâmplare, energia produsă acolo prin meditaţie a declanşat şi reacţiile altor RNG-urilor aflate în instituţiile din apropiere, efectul scăzând odată cu distanţa. Dependenţa intensităţii câmpului energetic faţă de distanţă confirmă ideea iniţială că energia se poate concentra într-un anume loc.

Energiile pozitive care se depun într-un singur loc se pot folosi pentru a da gândurilor specifice (în exemplul de sus: vindecarea) mai multă greutate. Gândul dă energiei conştiinţei o formă şi o direcţionează spre un scop, ca o rază. Nivelul energetic al gândului se poate măsura, după teoria cercetătorului David Hawkins, prin Kinesiologie. Din experienţa lui de mulţi ani, Hawkins a dezvoltat o hartă pentru energia conştiinţei (vezi: “Puterea gândului 14 - Energia conştiinţei, boala şi vindecarea”), cu care ne vom ocupa dată viitoare în “Puterea gândului 16 - Energia gândurilor se poate măsura?”

Comentarii

01/10/09 00:38
Nina May

Experimentul tau (impresionant!) cu impingerea durerii in afara corpului functioneaza doar cu anume persoane foarte aproape, pentru ca trebuie acelasi nivel de energie intre vindecatorul si pacientul. Daca energia difera, atunci vindecarea este posibila doar in anumite conditi, de exemplu, daca vindecatorul poate sa schimba energia lui in timpul in care vindeca. Serge Khalili King scrie in cartea lui despre samanilor Kahuna o metoda, in care vindecatorul se adapteaza 99% cu subiectul, iar 1% ramane din personalitatea lui. Adica, samanul se adapteaza vibratile lui aproape pana cand fusioneaza cu subiectul. Apoi, prin 1% ramas din identitatea lui, samanul influenteaza subiectul, adica, vindeca pacientul.

Durerea ca orice boala are in aura omului o culoare inchis, murdar, spre maro sau verde inchis, albastru daca este foarte aproape de negru (asa spun persoanele care vad aurele). Dupa teorie mea, petele murdare corespund cu energia cu vibratia joasa in zona respectiva. La fel, chakrele se invirt mai lenes daca omul este bolnav.

Despre fotografia aurelor: exista o metode foarte cunoscuta, fotografia Kirlian dupa inventatorul rusesc Semion Kirlian. Subiectele viu se afle intr-un camp electric schimbator si se descarca energia din suprafata subiectului. Din parerea mea, descarcaturile – chiar daca apar colorate - nu sunt identica cu asa zisa „aura“. Fotografia Kirlian se poate explica prin fizica, chiar daca se poate folosi pentru diagnoza boliilor, pentru ca umiditatea pielii si alte factori care determina culoarea descarcaturii depind si de consumul apei sau alcoolului, oboseala sau emotii subiectului. Experimentul cunoscut de frunza rupta, care a aparut intreg in imaginea Kirlian, nu a fost repetat niciodata (dupa ce stiu eu). Concluzia mea: fotografia aurelor (cu orice metoda) arata un camp electric in jurul corpului, care este de natura fizica, adica, nu este identic cu aura. Nici biofotoni, care sunt emise ca modul de comunicatie intre celulele - poate intre orice fiinte viu - fac parte din aura. Despre natura aurei o sa scriu in viitor, dupa ce am explicat ce exact este materie (in comparatie cu materie intunerica/“dark matter“, lumina, energia si energia intunerica/“dark energy“). Dupa teoria mea, vibratii aurei fac parte din pachetul undelor lui Schroedinger, dar pe o alta banda decat materia fizica. De aceea, aura nu poate fi fotografiat sau masurat cu misloace tehnice. Doar constiinta are acces la banda respectiva. Inca o diferenta mare dintre campul electric din fotografia Kirlian si aura: doar fiinte viu au aura, iar si obiectele se poate fotorafieze cu metoda Kirlian, si apare campul colorat in jurul ei. Chiar daca pachetul undelor descrie si materia „moarta“, banda cu aura apare doar in fiinte viu. Dupa moartea fizica, aura pleaca cu sufletul.

28/09/09 20:31
Roxana

Credeam ca o sa abordezi si acest subiect, dar pentru ca vad ca "povestea" se indreapta in alta directie, o sa-l aduc eu in discutie. Ai vorbit despre autoinducerea unei anumite afectiuni (boli) si despre autovindecare. Dar despre persoanele care au capacitate tamaduitoare asupra altor persoane?
Acum multi ani de zile (vreo 15), cineva m-a invatat cum sa vizualizez durerea cuiva (ma refer la dureri fizice simple de cap sau stari de rau trecatoare, nu la boli foarte grave) si sa o imping cu privirea incet-incet in afara corpului acelei persoane.Am incercat si mi-a reusit, dar numai asupra anumitor persoane si nu la mine insami. Durerea are in ochii mei o culoare inchisa, nedefinita (in general cenusiu sau verde inchis, foarte rar albastru). Este vorba tot despre o acumulare de energie de vibratie joasa in zona respectiva? Este aceeasi explicatie ca in cazul campului electromagnetic care inconjoara trupul fizic (asa-numita aura), care poate fi vazuta uneori si suprinsa chiar cu ajutorul aparatului foto?

25/09/09 22:48
Hoogram

Da, cred că oamenii pot influenţa locurile / obiectele / alţi oameni... dacă o fac în mod pozitiv sau negativ, asta depinde de felul cum oamenii absorb undele pozitive / negative din haosul universal, şi cum aleg să le reflecte, asupra altor ţinte (locuri / obiecte).
Interesant subiectul... oamenii au puterea de a "vindeca" alţi oameni sau unele locuri... "omul sfinţeşte locul" nu este doar o vorbă inventată...

10/04/13 02:37
Alexandra

Stie cineva ceva despre subicetu "Aleph"? Este foarte bine descris in cartea lui Paulo Coelho, si ilustreaza perfect subiectul dumneavoastra..Intradevar exista?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5