Radu Moldovan îl cheamă la bară pe liderul PDL, Ioan Oltean

Deputatul Emil Radu Moldovan, care urmează să fie validat drept preşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, a „ieşit” în prima conferinţă de presă, dezbrăcând haina de „politruc”, şi vorbind în calitate de om de administraţie. El a ţinut să mulţumească conjudeţenilor pentru încrederea acordată, precizând că funcţia dobândită este „o onoare şi o mare responsabilitate” pentru el, iar angajamentele luate vor fi cele care vor ghida activitatea Consiliului Judeţean.
Până la depunerea jurământului, şi-a găsit răgazul să răspundă acuzaţiilor care i-au fost aduse în campania electorală, de la repetenţie, „alba neagra” , „bordeiul” familiei şi alte cele. Una peste alta, toate acestea se vor constitui în dosare pe rolul instanţelor, atât pentru două instituţii de presă, cât şi pentru deputatul Ioan Oltean, în urma unor declaraţii făcute la un post de radio.
„Lucrurile nu pot să rămână aşa. Am contactat un avocat, i-am pus la dispoziţie toate documentele, şi vreau să vă anunţ că s-au început demersurile pentru acţionarea în judecată a celor două instituţii de presă şi a domnului deputat Ioan Oltean, pentru atingerea dreptului la imagine şi demnităţile unei persoane, prin solicitarea unor daune civile”, a declarat Moldovan.

„Niciodată nu am încercat să par ceea ce nu sunt”
Parlamentarul bistriţean s-a explicat, poate prea mult, atât pe tema pregătirii profesionale, cât şi a activităţii sale de până acum. „Sunt un om simplu şi normal ca toţi ceilalţi. Nu am fost olimpic la şcoală, dar nici repetent, cum s-a scris în ziare. Am fost în permanenţă peste medie. Am terminat o facultate acreditată, dar care încă nu era autorizată şi care nu putea organiza examen de licenţă, curs de zi. Am fost integralist, fără să pic vreun examene, dar e adevărat că am luat şi examene de 5, nu cu 10. Am dat licenţa în cadrul facultăţii, organizată de Universitatea de Vest din Oradea, şi am luat 10 la scris şi 7 la susţinerea lucrării, media 8.50. Am încercat în permanenţă, şi până atunci şi de atunci, să-mi îmbunătăţesc cunoştinţele de toate felurile, am învăţat în fiecare zi câte ceva şi mai am foarte multe de învăţat”, a spus Radu Moldovan.
Demnitarul a adăugat că nu s-a ferit vreodată să spună că a lucrat ca şef de sală la două restaurante din Bistriţa, nici că a muncit într-o fabrică din Germania, în anii 1992-1993, perioadă în care a reuşit să primească „drept de muncă” din partea autorităţilor germane. Radu Moldovan şi-a prezentat cam toate actele de la acea vreme, inclusiv statele de plată, pentru a arăta că nu a făcut „alba-neagra”, după cum s-a spus pe la radio.
Moldovan a mai spus că a reuşit ca în această campanie să rămână într-o zonă pozitivă, pentru a prezenta electoratului proiectele sale şi ale echipei USL pentru judeţ, însă vrea ca aceste lămuriri să fie făcute pentru locuitorii judeţului.
„Niciodată nu am încercat să par ceea ce nu sunt. Niciodată nu vor încerca să fiu ceea ce nu sunt. Sper să-mi ţină bunul Dumnezeu minţile şi să pot să rămân ceea ce am fost şi până acum, un om normal, ca fiecare cetăţean al judeţului, care pentru anumite perioade, cu ajutorul colegilor mei, cu ajutorul oamenilor ocupă anumite funcţii de demnitate publică. (…)Nu am a-mi reproşa anumit nimic. Dorm extrem de liniştit, pot să privesc pe absolut oricine în ochi, niciodată nu am cerut la nimeni nimic, nici un leu, nicio formă, nicio acţiune, nu am primit mită, niciun fel de ajutor, de la absolut nimic”, a concluzionat Radu Moldovan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5