Radu Moldovan: Până în 2020, 98% din populația județului va fi conectată la rețele de apă și 78% la rețele de canalizare

În zilele noastre este firesc ca toți oamenii să aibă acces la apă curentă în propriile gospodării. Știu cât de greu le este oamenilor, mai ales celor în vârstă, să scoată apă din fântână și să o care cu gălețile până în casă. Tocmai de aceea, încă de la începutul mandatului, mi-am propus să fac tot ce este nevoie pentru a atrage investiții în dezvoltarea și modernizarea rețelelor de distribuție și aducțiune a apei pentru ca viața cât mai multor oameni din județul nostru să fie mai ușoară!

 

Și am reușit ce ne-am propus până acum!

În ultimii 4 ani, s-au investit 103 milioane de euro pentru ca oamenii să aibă acces la apă curentă la ei casă. S-au realizat 238,7 km rețele de distribuție și aducțiune a apei, 97 km rețele de canalizare, 8 stații de tratare a apei și a apelor uzate și s-au realizat 10.573 branșamente la rețelele de apă și canalizare, de care beneficiază peste 30.000 de persoane.

 

Localitățile în care am realizat investiții până în acest moment, sunt:

Bistrița,  Năsăud, Beclean, Coldău, Cormaia, Braniștea, Măluț, Budacu de Jos, Căianu Mic, Căianu Mare, Orheiu Bistriței, Pietriș, Satu Nou, Chiuza, Piatra, Săsarm, Feldru, Nimigea de Jos, Nimigea de Sus, Mocod, Mititei, Florești, Tăure, Mogoșeni, Șieu-Sfântu, Șirioara, Agrișu de Jos, Agrișu de Sus, Maieru, Rodna, Șanț, Valea Mare, Salva, Crainimăt, Sărățel, Bața, Reteag, Uriu, Cristeștii Ciceului, Ilișua, Șintereag, Cociu.

 

Vă am pe toți în vedere, știm ce avem de făcut și vom continuăm munca!

Ținta noastră este ca până în 2020, 98% din populația județului să fie conectată la rețele de apă și 78% la rețele de canalizare. 

Oamenii, chiar dacă trăiesc la sate, au tot dreptul la condiții ca cele de la oraș. Vom face tot ce este nevoie, pentru ca oamenii din județul nostru, să  ducă o viață mai bună, mai ușoară!

 

Am demonstrat că se poate. Împreună dezvoltăm județul Bistrița-Năsăud!

Aici puteți să vizualizați  întregul raport al proiectelor în diverse domenii: infrastructură de drumuri, apă și canalizare, sport, cultură, siguranță, proiecte pentru tineri și proiecte pentru copii . Proiecte concrete, realizate pentru dumneavoastră, pentru noi toți cei care trăim aici. Invesiții implementate pentru a avea un județ dezvoltat, un loc al traiului bun, unde să primim cu ospitalitatea bine cunoscută, musafirii și unde să-și dorească să se întoarcă toți  ai noștri plecați în străinătate.

Material de propagandă electorală difuzat de SC CPE Răsunetul SRL, la comanda Partidului Social Democrat Bistriţa-Năsăud, Cod Unic de Identificare atribuit de AEP: 21160002

 

 

 

Comentarii

17/05/16 09:18
votant

Drumurile din judet:
Noi am ramas mult in urma altor judete cu asfatarea drumurilor. Cei din Mures au asfaltat portiunea lor de drum de la Vatava la limita de judet.
Noi nu am intreprins nimic pentru a asfata portiunea noastra ramasa de drum dintre Gledin si limita de judet.

Lafel nu este asfatat drumul dintre Dorolea, Cusma si Satu NOU.

17/05/16 12:11
Vizitator

Raducu promite ca doar nu-l doare gura. Pana la urma si minciuna-i o poveste. Cum să fie 98% din populația județului conectată la rețele de apă pana in 2020, cand in prezent nici locuitorii din Bistrita nu dispun in totalitate de apa si canalizare. El se face ca uita incidentul de la inceputul lunii aprilie cand primarul Ovidiu Crețu a scăpat ca prin minune de protestul mulțimii adunate la primarie în fața sediului P.S.D. Oamenii din Sărata și Slătinița s-au adunat în fața Primăriei Bistrița și au protestat împotriva administrației Crețu acuzând că se toacă bani aiurea, fără investiții prioritare, in timp ce Sărata și Slătinița, localități-componente NU au apă, asfalt și canalizare, desi plătesc impozite „de oraș”. Oamenii revoltati au manifestat mai bine de o oră, în așteptarea primarului care i-a privit de pe geamul instituției, ascuns după perdele.

18/05/16 09:22
Vasile

Sunt atâtea case neconectate la curent electric si vorbește de apa și canalizare? Drumuri, nici măcar pietruite , în foarte multe localități. Cine il mai poate crede? Total neancorat în realitatea din teritoriu. ,,Prietenii știu de ce..."

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5