Radu Moldovan: „Vom câştiga toate colegiile din judeţ”

Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud susţine că Uniunea Social Liberală va câştiga, după numărul de voturi, toate cele şase colegii parlamentare din Bistriţa-Năsăud. Normal, USL nu va câştiga cele şase mandate de parlamentari, crede Emil Radu Moldovan, asta în urma redistribuirii către alte formaţiuni.
„Vă vom arăta că noi vom câştiga toate colegiile din judeţ. Din păcate, cadoul făcut de Zegrean lui Oltean şi PDL îi va pune în situaţia de a lua nişte parlamentari. Dacă erau atât de curajoşi, acceptau ceea ce le propune tatăl lor spiritual, votul uninominal pur, în care câştigătorul pleca în Parlament. S-au legat de chichiţa asta, şi-au rezolvat problemele la Curtea Constituţională, noi trebuie să respectăm deciziile CCR şi ne vom bate. Vom câştiga toate colegiile dar nu vom trimite şase parlamentari”, a explicat Moldovan.
În context, liderul social-democrat a declarat că nu există o reticenţă a reprezentanţilor USL de a candida împotriva deputatului Ioan Oltean în Colegiul 3, din contră mai mulţi liberali şi social-democraţi şi-au anunţat dorinţa de lupta electoral cu vicepreşedintele Camerei Deputaţilor.
„Sunt mulţi doritori de candidaţi pe Colegiul 3. Să nu credeţi că cineva este extrem de speriat de Ioan Oltean. L-am aşteptat la Consiliul Judeţean, l-am provocat de câteva ori, nu am cum să candidez împotriva lui Ioan Oltean. Eu am ratat ocazia în 2008”, a comentat Radu Moldovan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5