Rămâne cum s-a stabilit! Senatorii au respins cererea de reexaminare a Codului Silvic
Senatul a respins, în şedinţa de plen de astăzi, cererea de reexaminare pe care preşedintele Klaus Iohannis a transmis-o Parlamentului cu privire la legea care modifică Codul Silvic, adoptând astfel propunerea legislativă în forma trimisă spre promulgare.
În favoarea raportului comun al Comisiei pentru mediu şi al Comisiei pentru agricultură din Senat, prin care s-a recomandat plenului respingerea cererii de reexaminare şi admiterea legii în forma trimisă spre promulgare, s-au exprimat 89 de senatori, iar împotrivă au votat 39 de senatori.
Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut, în cererea de reexaminare transmisă Parlamentului cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 - Codul Silvic, că modificările aduse limitează activitatea operatorilor economici.
De celalaltă parte, iniţiatorii susţin că legea limitează monopolul. Asociaţiile din domeniul silvic, fie că vorbim de proprietari sau de cei care exploatează, au solicitat ca cererea de reexaminare să fie dezbătută în regim de urgenţă, pentru a putea genera ulterior un pachet legislativ subsecvent actualizat şi pentru a pune capăt unei stări de incertitudine care afectează grav administrarea fondului forestier şi activitatea economică specifică acestuia.
Citiţi şi:
- Codul Silvic, (re)adoptat în forma iniţială. Doina Pană: Românul este şi el frate cu codrul!
- Doina Pană: Codul Silvic este bun sub foarte multe aspecte
- Deputatul Doina Pană, Scrisoare deschisă președintelui Klaus Iohannis
- Deputat Pană: 30% din masa lemnoasă pentru o firmă şi 70% pentru alte 5200. Nu este anticoncurenţial, ci antimonopol!
- Emil Iugan: Codul Silvic, o maximă urgenţă. În România, este monopol pe resursă!
Comentarii
Pai de ce credeti ca au respuns aceasta lege ? Logic ...
Adaugă comentariu nou