Reabilitarea trotuarelor pe B-dul Grănicerilor Năsăud – o realitate

Această mult aşteptată lucrare vine la propunerea consilierilor liberali, la lista de investiţii pentru anul 2015, a Primăriei oraşului Năsăud. Astăzi, 15.07, au demarat lucrările, după cum se poate observa şi în poze, de asfaltare a trotuarelor de o parte şi de alta a B-dului Grănicerilor, de la Valea Caselor până la magazinul Axa, respectiv, până la Spitalul Orăşenesc. Valoarea lucrărilor este de 161.000 plus TVA, bani alocaţi din bugetul local. Precizăm că bordurile nu au fost înlocuite decât în locurile absolut necesare deoarece vor fi schimbate o dată cu modernizarea DJ 17C de către Compania Naţională de Drumuri. S.F.-ul pentru DN 17C este finalizat urmând ca în perioada următoare să se deruleze procedura de licitaţie a proiectului tehnic şi execuţia de lucrări. Execuţia este în sarcina SC Cablocom SRL Bistriţa, în asociere cu ARL Cluj, care a pus la dispoziţie utilajele.

Tot la propunerea consilierilor liberali se va efectua modernizarea trotuarelor din Piaţa Unirii, cu pavaj, care va începe peste două săptămâni, licitaţia fiind finalizată.

Comentarii

29/07/15 22:26
cetatean

consilierii liberali s-au tinut de cuvant !

30/08/15 22:46
Anna

Trotuare
mai sparte ca in nasaud nu gasesti numai prin burkina faso!! Ia uitati-va nitel pe vasile nascu...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5