Referendumul de la Parva nu "a trecut"! Părvenii nu vor sat de vacanță!

Referendumul local organizat la Parva, pe tema dezvoltării turistice, nu a întrunit majoritatea de voturi. Potrivit primarului Ioan Strugari, doar o treime din cei care s-au prezentat la urne au votat DA, în timp ce două treimi s-au pronunțat împotrivă.
"Referenumul local nu a trecut, oamenii s-au pronunțat. Vom ține cont de vocea părvenilor și proiectul nu va fi demarat", ne-a declarat primarul Ioan Strugari.
***
Practic, alegătorii din Parva au fost invitați să răspundă, DA sau NU, la întrebarea dacă sunt de acord cu schimbarea destinației a două loturi de teren, pășune, a câte 25 hectare, din zona Leurdă și Comarnici, în scopul dezvoltării turistice, a unui sat de vacanță.
Pentru a fi validat, era necesară o prezență de 30%, iar 50%+1 dintre cei prezenți să își exprime opțiunea într-un fel sau altul.
“Dacă referendumul local nu „trece”, proiectul moare pentru următorii 10 ani. Nu voi forța lucrurile atâta timp cât oamenii s-au pronunțat. Altfel, în următoarele două săptămâni, vom semna contractul de finanțare, în valoare de 6 milioane euro, pentru construirea unei punți pietonale suspendate. Va avea o lungime de 620 metri, cel mai înalt punct va fi la 200 m. În prezent, în Italia, o astfel de punte suspendată ajunge la înălțimea de 185 metri. Este un proiect frumos, care va atrage mulți turiști în zonă și care este complementar satului de vacanță.”, ne-a declarat primarul Ioan Strugari.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5