Regal de dansuri maghiare
Joi, 03/19/2009 - 16:03
Astăzi, de la ora 19.00, la Centrul Cultural Municipal "George Coşbuc" va evolua Ansamblul folcloric "Trei Scaune" din Sfântu-Gheorghe cu spectacolul "Perle", care aduce în faţa publicului câteva din cele mai frumoase dansuri, concepute de coregrafii Ivancson Laszlo şi Orza Călin. Evoluţia dansatorilor va fi completată de frumuseţea costumelor populare, autentice. Nu este pentru prima dată când ansamblul din secuime se află la Bistriţa, de fiecare dată făcând impresie bună. Săptămâna viitoare, pe 28 februarie, de la ora 18.00, bistriţenii vor răspunde acestu schimb cultural prin evoluţia Ansamblului „Cununa de pe Someş” pe scena Casei de cultură din Odorheiu Secuiesc.
Citiţi şi:
- Dansuri de primăvară cu BN Ritm
- MAIALUL BISTRIŢEAN MAGHIAR, COLORATURĂ, DANSURI TRADIŢIONALE, CONCERT POP-ROCK
- Acord de cooperare româno-maghiar
- Maghiarii din Bistrița-Năsăud au sărbătorit 21 de ani de la înființarea Casei Maghiare prin prezentări de carte, dansuri tradiționale, produse culinare și degustări de vin
- Dansuri şi tradiţii maghiare la Jeica. Peste 30 de copii au învăţat ceardaşul, dar şi să facă ţigle, un meşteşug vechi al satului maghiar evanghelic

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Numărul 10 al „Libertății” („Foaie național-culturală”,...
Comentarii
Valeri Toderici -
Lun, 06:56
Este,foarte...adevărat,/
Tot ce azi, ați...arătat/
Am văzut cu ochii...mei,/
Cum se-nțeleg,doi...
vasile rus -
Vin, 23:33
Dacă România a fost livrată de Gorbaciov, Israelului pe 235 miliarde dolari, cum a spus istoricul...
Pop MariusNicolae -
Vin, 23:31
Da! O echipă foarte bună care ³poate face ca lucrurile să meargă într o direcție benefică...
un cetatean -
Vin, 16:35
PSD doreste sa controleze Ministerul Finantelor, pentru ca s-au cam golit cutiile de pantofi....
Adriana Crimincean -
Vin, 15:54
Salut ,surioara mea .
Aniversări
În zi aniversară, gânduri bune adresăm părintelui MIHAIL LOSTUN, preot paroh la Vermeş. Îi dorim mulţi ani cu sănătate în slujirea Bisericii, spre...
Cu ocazia zilei de naştere, adresăm cordiale urări aniversare domnului FLORIN FRANDEŞ, director executiv la Poliţia Locală Bistriţa.
Cele mai sincere urări de sănătate, bucurii şi împliniri, în ceas aniversar, adresăm doamnei NADIA-NICOLETA POP, consilier superior în cadrul...























Adaugă comentariu nou